Fotbalistul cel mai important al Crișului în sezonul regulat nu putea rămâne să privească în „dubla” ce face – practic – diferența dintre un an bun (perfect) și unul incomplet. Nicu Modan a devenit și coșmarul celor de la Petrolul Bustuchin după „tripleta” de sâmbătă seara.
Primul gol, cel care a deschis show-ul „alb-albaștrilor” a fost o capodoperă: șiret plin de la aproximativ 35 de metri, bară – gol cu portarul Constantinescu spectator. „Eram singur în acea zonă a terenului, probabil aș fi fost blocat până primeam ajutor din partea colegilor și nu am stat pe gânduri. Am tras și a ieșit un gol frumos și important. Probabil, am avut încredere să șutez de acolo fiindcă am mai marcat și alte goluri de la asemenea distanțe, dar – probabil – acesta a fost cel mai important”, a comentat Modan reușita sa din minutul 11.
Au urmat alte două reușite ce
l-au dus pe golgheterul județului Arad la cota 51. „Sunt bucuros și de atingerea și depășirea acestei cifre rotunde, dar mă bucur mai mult că mi-am putut ajuta echipa într-un moment foarte important, chiar crucial pentru noi. Mă mai gândesc la rezultatul final și la cât de fericiți ne-am făcut suporterii astăzi. Le mulțumim pentru încurajări, ne-au ajutat mult, acum îi așteptăm în număr cât mai mare și la Bustuchin pentru a sărbători împreună. Mai avem de jucat 90 de minute grele înainte, dar vrem să câștigăm și acolo”, a adăugat „nouarul” Crișului, care – bineînțeles – fură privirile prin prestațiile și execuțiile sale.
Inclusiv Ionuț Popa l-a văzut sâmbătă pe viu Nicu Modan în plină campanie de achiziții utistă. „Deocamdată, mă simt bine la Chișineu-Criș, vreau să mă concentrez, alături de băieți și pe meciul retur cu cei de la Bustuchin și apoi voi vedea ce oferte voi avea. Mă voi gândi foarte bine dacă voi pleca sau nu de la Criș, unde am fost și sunt apreciat de toată lumea”, susține orădeanul de 23 de ani.
La rândul său, Adrian Abrudean a avut doar cuvinte de laudă pentru atacantul său: „Modan este un jucător de excepție, pe care m-aș bucura să îl avem și în Liga 3-a. A muncit enorm, echipa la fel. Până la urmă, meritul este al întregii echipe și bineînțeles al tuturor oamenilor care au susținut echipa. De la administrația locală până la suporteri”.

Recomandările redacției