Trebuie să previn cititorul acestor rânduri că subiectul propus reprezintă un domeniu complex aflat într-o continuă evoluţie. Încercând să desluşim măcar o parte dintre opiniile consacrate ale acestui subiect oricine poate lesne constata existenţa unei vaste literaturi de specialitate. Printre cei mai prolifici autori se numără cei de tradiţie anglo-saxonă, care au dezvoltat numeroase modele de societăţi preistorice. Cu toate acestea, încă din antichitate pot fi observate unele eforturi de a explica mecanismele funcţionării vechilor civilizaţii. În acest sens, autori precum Hesiod, Titus Lucretius Carus, ori Publius Ovidius Naso oferă unele perspective asupra acestui subiect, amintind succind principalele caracteristici ale primelor vârste ale omenirii.

Unul dintre cel mai persistent model de societate preistorică este aşa numita vârstă de aur a omenirii, perpetuată din antichitate şi până în zorii epocii moderne. În strânsă legătură cu aceasta poate fi pus şi mitul bunului sălbatic propagat în special pe parcursul secolelor XVI-XVIII, care presupunea o societate primitivă, dar fericită, pusă în contradicţie cu civilizaţa decadentă a acelor secole. Totodată sunt constatate şi opinii divergente, precum cea exprimată de Thomas Hobbes în De Cive. Conform acestuia, individul plasat într-o stare pre-socială poate fi caracterizat prin dictonul bellum omnium contra omnes („război al tuturor împotriva tuturor”), iar singura garanţie a păcii o reprezintă apariţia statului.

Spre finalul secolului al XIX-lea Karl Marx şi Friedrich Engels introduc conceptul de comună primitivă. Prin aceasta autorii argumentau că membrii micilor grupuri preistorice de vânători-culegători aveau un statut egal, iar proprietatea era comună. Desigur, că cei dintre dumneavoastră care au studiat istoria înainte de 1989 sunt familiarizaţi cu acest concept esenţial al propagandei comuniste. Aceluiaşi registru temporal şi conceptual aparţine noţiunea de matriarhat. Dupa cum bine se ştie, matriarhatul reprezintă un model social în care femeia joacă un rol predominant în cadrul comunităţii, ei revenindu-i deciziile majore.

Desigur că pot fi evocate şi alte modele de societăţi preistorice elaborate de-a lungul veacurilor, toate având ca numitor comun lipsa unor dovezi arheologice care să le poată valida. Începând cu secolul al XX-lea, când cercetările arheologice iau un avânt fără precedent, încep să fie elaborate unele modele sociale care se sprijină pe argumente ştiinţifice. Un bun exemplu în acest sens este cel al arheologului Kristian Kristiansen care oferea o abordare particulară asupra epocii bronzului din Europa. Conform acestuia societatea epocii bronzului a fost dominată de o elită războinică, asemănătoare cu cea descrisă în poemele homerice.

Răspândirea studiilor arheologice regionale şi punerea acestora în context infirmă modelele „universale”, precum cele deja descrise. În această nouă paradigmă, preistoria europeană trebuie înţeleasă mai de grabă ca un imens mozaic, în care numeroase modele sociale funcţionau concomitent.

Victor Sava

Recomandările redacției