Modelul lui Iisus…

Că Leonardo da Vinci este artistul care a pictat „Cina cea de Taină“ o ştie toată lumea. Am să vă spun, însă în cele ce urmează o întâmplare pe care n-o cunoaşte chiar toată lumea, întâmplare legată de realizarea acestei celebre picturi. Şi care întâmplare se poate constitui într-o pildă despre devenire şi transformare, despre ce am fost şi ce putem ajunge noi, ca oameni.

Leonardo da Vinci căuta un model pentru Iisus Hristos, model care să exprime iubire, blândeţe, înţelepciune, frumuseţe şi credinţă. După multe căutări găseşte omul potrivit şi îl roagă să-i pozeze pe bani, fireşte. Omul acceptă. Era un bărbat tânăr, virtuos, blând, radiind de dragoste, plăcut la înfăţişare, imaginea desvârşită pentru personajul Iisus. Toată lumea din jur admira şi iubea modelul lui Iisus ales şi pictat de Leonardo. Personajul Iisus din tablou a ieşit nemaipomenit, pictorul a fost foarte mulţumit de realizarea lui.

Lucrarea fiind una grandioasă, având dimensiunea de patru metri înălţime şi opt metri lungime, lui Leonardo da Vinci i-au trebuit mulţi ani să termine lucrarea. După doisprezece ani de căutări, de lucru efectiv, lui Leonardo i-a mai rămas de pictat doar pe apostolul trădător, pe Iuda. Îi trebuia însă un model care să aibă în el trăsături ale păcatului, veninul invidiei, ale necredinţei, egoismului, răutăţii, şi trădării.

Într-o zi marele pictor vede în oraş, întins într-un şanţ un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, cu o faţă vulgară, plin de răutate. „E perfect ca model pentru Iuda“, şi-a spus Leonardo. Pune ca beţivul să fie adus la locul lucrării, adică Biserica Dominicană „Santa Maria delle Grazie“ din Milano. Timp de câteva luni artistul pictează la personajul lui Iuda  din grupul care compune „Cina cea de Taină“.

După ce termină de pictat, Leonardo da Vinci cere să-i fie adus modelul ca să-i mulţumească şi să-i plătească. Atunci, beţivul-model ajuns în faţa pictorului izbucni în plâns şi-i zise lui Leonardo: „Da Vinci, nu mă mai recunoşti? Eu sunt acelaşi om pe care l-ai pictat acum 12 ani, ca model pentru Domnul Iisus!“

Acum vreo câţiva ani am fost adus cu ambulanţa la Spitalul Municipal Arad. Aveam şi încă mai am probleme cardiace. Am rămas pe un pat, la Primiri Urgenţe, aşteptând să fiu preluat de medici. Eram, cu alte cuvinte, în aşteptare. Doctorul de pe ambulanţă m-a tratat bine, mi-a dat calmante, aşa că eram liniştit, respiraţia îmi revenise la normal, nu mai aveam palpitaţii şi împunsături la inimă. Aşteptam calm, optimist, răbdător… La un moment dat a fost adus cu targa un tip bărbos, neîngrijit, cu haine soioase, cu faţa asudată, inconştient (beat, bolnav?) şi cu un buchet de flori galbene pe piept, respirând sacadat, profund. Cei doi brancardieri l-au aruncat aproape neglijent pe patul de lângă mine. Mi-a fost milă de vagabond, era totuşi un om, deşi nu înţelegeam de ce are pe piept flori galbene.

Văzând că mă uit la el cu interes, un brancardier mi-a zis: „Ştiţi cine e ăla cu flori pe piept?“ „Nu!“, i-am răspuns. „Este un fost profesor de matematică, a predat la un liceu din Arad, şi din cauză că l-a părăsit nevasta s-a lăsat de predat. A ajuns pe stradă. Doarme pe unde apucă, mănâncă ce poate, dar întotdeauna are la el un buchet de flori, nimeni nu ştie pentru cine, nimeni nu ştie de ce. I le-am pus pe piept să le găsească atunci când se trezeşte.“

Brusc am simţit că mi-e rău. Am chemat repede asistenta…