În urmă cu 25 de ani, pe 10 aprilie 1992, se constituia Consi­liul Județean. Vineri, pe 21 aprilie, administrația județului a organizat ședința festivă de celebrare a celor 25 de ani de activitate. În decursul acestor ani, șapte preşedinţi au condus instituţia și peste 400 de persoane au activat în CJA.
Realizările mari din toţi aceşti ani au fost prezentate vineri, în cadrul unui plen festiv, la care au participat toţi cei care, de-a lungul timpului, au făcut şi fac parte din structura de conducere a instituţiei, de la preşedinţi la vicepreşedinţi sau secretari, până la funcţionarii publici. La eveniment au fost prezenţi delegaţi din Polonia, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, parlamentari, primari, consilieri locali şi jude­ţeni, directori de instituţii,  re­prezentanți ai bisericii, preşedinţi de consilii judeţene, rectorii şi cadre didactice ai celor două universităţi arădene,  precum şi foşti şi actuali angajaţi ai instituţiei. Consiliul Judeţean a fost unul dintre artizanii dezvoltării Aradului în ultimii 25 de ani. Consiliul Judeţean este o structură admi­nistrativă axată pe atragerea de fonduri pentru dezvoltare.
Administrația județeană a fost condusă, pe parcursul celor 25 de ani de existenţă, în ordine cronologică, de şapte preşedinţi: Dan Ivan, mandatele 1992-1996, 1996-2000, Caius Parpală, mandatul 2000-2004, Gheorghe Seculici, perioada 2004-2005, Iosif Matula 2005-2008, Nicolae Ioţcu, perioada 2008-2012 şi 2012-2015, Adrian Ţolea – 2015-2016, Iustin Cionca, din 2016
şi până la momentul actual. Evoluția Aradului a fost consistent marcată de capacitatea de mobilizare şi viziunea administrativă a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean (CJA), de relaţia acestora cu aparatul administrativ propriu, cu primarii  din judeţ şi cu primarul municipiului Arad, în decursul celor 25 de ani. De numele fiecărui preşedinte al Consiliului Judeţean Arad se leagă cel puţin un proiect major de dezvoltare locală.
În cadrul şedinţei festive, toţi cei care au luat cuvântul şi-au manifestat aprecierea faţă de activitatea Consiliului Judeţean Arad, faţă de proiectele care au fost implementate de-a lungul timpului şi faţă de modul în care au fost începute, continuate şi întărite relaţiile de colaborare cu partenerii din ţară şi străinătate.
Pentru a celebrarea activității desfăşurate, au fost acordate plachete aniversare preşedinților şi vicepreşedinţilor CJA din perioada 1992-2017.

Recomandările redacției