Morala şi prostia

0
153

Acum vreo… mulţi ani, satul aparţinător de oraşul Sântana (nu-i spun numele, e secret), satul, deci, a cunoscut un scandal tragi-comic fără precedent, de pomină. O să încerc să vă povestesc tărăşenia artistic, să obţin efect… Şi-o morală pilduitoare, de se poate. Precizez că întâmplarea e absolut reală, jur pe memoria eroului local, caporalul Ioan Alexa căzut la intrarea în sat în timpul Primului Război Mondial.
Cum zic, era acum mulţi ani. Satul cu pricina era şi este locuit de oameni cumsecade, buni agricultori, cu frică de Dumnezeu şi cu solide principii etice şi morale. Ei, bine, pe acea vreme, fetiţa unui gospodar de nădejde, domnişoară de-acuma, s-a îndrăgostit foarte hotărâtă de un băiat din sat. Fata avea o reputaţie impecabilă: politicoasă, harnică, aşezată, ne-zurlie (nu vreau să spun că zurliile n-ar fi cumsecade). Flăcăul, şi el ca flăcăii, nimic deosebit: jucăuş la horă, harnic, prietenos. Culmea a fost că şi băiatul s-a îndrăgostit foarte hotărât de fată. Şi pentru că amândoi au fost foarte hotărâţi în dragostea lor, inevitabilul s-a produs: într-o seară destul de târzie, cam la primul somn, tatăl fetei a dat peste ei în momentul în care se aflau înlănţuiţi, pe jumătate despuiaţi, icnind şi oftând de jelania lumii, într-un colţ pitoresc al grădinii. Lui tăticu i s-a făcut negru în faţa ochilor (mai negru ca frumoasa noapte de mai). În loc să stea de vorbă cu băiatul, să-i impună s-o ia de nevastă sau să aplaneze situaţia, menajându-şi fetiţa, ghici ce-a făcut tăticul care ţinea enorm la onoarea fiicei sale? Precizez că pe atunci, virginitatea era un criteriu în alegerea viitoarei soţii. Tăticul a făcut în felul următor: a pus cu energie mâna pe un par şi a încercat să-l izbească de capul iubitului fiicei sale. Capul băiatului s-a ferit fulgerător şi împreună cu restul corpului a luat-o la goană pe uliţele întunecate ale satului. Tăticul furios şi pedagog pe moment (voia să-l educe pe tânărul imoral) a luat-o răcnind după el: Mă, tu îmi necinsteşti fata, să mă enervezi, fetiţa mea pe care am educat-o de mică! Mă, te omor, tâlharule, curvarule şi nesimţitule! Acum cine mi-o mai vrea de nevastă dacă tu ai deflorat-o gata educată, nesimţitule (Îi plăcea cuvântul „nesimţitule“, de aceea îl rostea des). Să-mi faci tu una ca asta, să-mi mototoleşti fetiţa, te omor! Cam aceste cuvinte le striga pe uliţă cu un ritm de metronom şi cu un volum care putea oricând să umilească răcnetul lui Tarzan când o striga pe Jane, în jungla africană.
Încet, încet oamenii au început să iasă afară, în faţa porţilor curioşi să ştie cine şi ce trezeşte din primul somn liniştitul sătuc din câmpia arădeană. Crezând că a luat foc vreo casă, sau a izbucnit vreo răzmeriţă, clopotul bisericii a bătut în dungă. Tatăl fetei continua să strige cu îndârjire şi să fugă după flăcăul care i-a necinstit fetiţa, educată de mică chiar de el. Târziu în dimineaţă, obosiţi de atâta zarvă, informaţi perfect despre ce au făcut cei doi tineri, tatăl, sătenii şi clopotul bisericii s-au liniştit.
A doua zi era piaţă în sat. Nici până astăzi sociologii nu au putut explica de ce toţi sătenii au rămas în piaţă până seara târziu, unii dintre ei cumpărând şi revânzând aceleaşi produse de mai multe ori, fără nici un sens aparent. Timp în care femeile, cu un zâmbet şăgalnic în colţul gurii îşi şopteau ceva tainic la urechi iar birtaşul satului şi-a dublat comanda la monopol, bărbaţii refuzând în acea zi să facă activităţi gospodăreşti.
Concluzia e simplă, mai mult o dilemă: ce e mai important pentru om, morala sau ruşinea? Ruşinea e imorală sau morală? Dar prostia?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.