Moş Crăciun a venit deja pentru copiii Clubului Sportiv „Şoimii Lipova”

0
190

mos craciun2 mos craciun 3 mos craciun4Cu puţin timp înaintea Crăciunului, Moş Crăciun nu i-a uitat pe copiii din cadrul secţiilor sportive ale Clubului „Şoimii Lipova”, mai ales date fiind rezultatele foarte bune pe care aceşti micuţi sportivi le-au avut pe parcursul acestui an. Şi pentru ca surpriza să fie şi mai frumoasă, copiii din cadrul secţiilor volei, judo, fotbal, șah şi gimnastică aerobică, cadourile din partea Moşului i-au aşteptat pe copii la Primăria Oraşului Lipova. Astfel că, vineri, de la ora 10, toţi micii sportivi au fost prezenţi, alături de antrenorii şi profesorii coordonatori, la întâlnirea pregătită special pentru ei de către reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local Lipova. În cadrul întâlnirii, copiii au fost în primul rând felicitaţi de către Mircea Jichici – primarul oraşului Lipova, pentru toate reuşitele frumoase pe care le-au obţinut în acest an şi le-au fost transmise cele mai frumoase gânduri şi încurajări pentru activităţile pe care le vor avea în noul an ce bate la uşă. Frumosul discurs a fost continuat de înmânarea cadourilor, când micuţii talentaţi au primit cu mare bucurie cadourile, înmânate chiar de primarul Mircea Jichici.
Alături de copiii de la toate secţiile sportive ale Clubului Sportiv „Şoimii Lipova” au fost: Mircea Jichici – primarul oraşului Lipova, Corina Pop – secretarul Oraşului Lipova, Radu Pop – Preşedinte executiv Secţia Fotbal „Şoimii Lipova”, Petrică Tusa – preşedinte Secţia Volei, Adela Popescu – Consilier în Cabinetul Primarului şi profesorii: Iosif Papp (Judo şi Gimnastică Aerobică), Nicolae Petracovschi (Volei), Marius Lucan (Şah), Ion Stoica (Fotbal) şi Cludiu Trif (Fotbal).
Pe această cale, reprezentanţii administraţiei locale, transmit mulţumiri speciale tuturor celor care au sprijinit activitatea copiilor de-a lungul întregului an şi care s-au implicat în organizarea acestei frumoase surprize pentru micii sportivi ai oraşului Lipova.
„Sărbători fericite, care să aducă tuturor multă sănătate, fericire,  bucurii şi numai realizări frumoase pentru anul 2014, iar copiilor multă putere de muncă, reuşite şi să rămână la fel de frumoşi, încrezători şi talentaţi!“ – au fost urările transmise tuturor copiilor, profesorilor coordonatori, precum şi părinţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.