Anul acesta, Primăria Municipiului Arad a stabilit 97 de locuri, distribuite în 14 amplasamente, pentru desfăşurarea activităţilor comerciale, pe domeniul public cu ocazia Sărbătorii de Sf. Nicolae. 53 de locuri vor fi disponibile în aria protejată a muncipiului unde mobilierul stradal va fi compus din masă, 1 scaun, umbrelă neinscripţionată. Nu vor fi acceptate corturile sau alte construcţii provizorii. Suprafaţa atribuită rămâne ca şi anul trecut 2,00 mp/locaţie. Fiecare comerciant va putea ocupa un singur amplasament.
Locurile de vânzare se atribuie în limita stabilită, în ordinea numerelor de înregistrare a cererilor, pentru producători, artizani, meșteșugari și meșteri populari (hand made) cu sediul social în județul Arad. Locurile rămase libere după repartizarea către beneficiarii menționați anterior se pot aloca comercianților a căror activitate legal desfășurată se încadrează în codurile CAEN pentru comerț ambulant, cu sediul social în județul Arad. Cererile de participare la eveniment se depun direct/personal de către solicitant sau prin împuternicit în condițiile legii (procură/împuternicire notarială), la Primăria Municipiului Arad, Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5), începând cu data de 11.11.2019 până la data de 15.11.2019.
Documentaţia pentru obţinerea acordului va cuprinde:
– cererea tip pentru obţinerea acordului de ocuparea domeniului public, care se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului Arad şi la Serviciul Relaţii cu Publicul (camera 5) a Primăriei Municipiului Arad; – copie buletin de identitate sau carte de identitate;- acte firmă (copie certificat de înregistrare+certificat constatator, emise de Oficiul Registrului
Comerțului), conform Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare sau Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– împuternicire notarială – in cazul în care solicitantul este diferit de persoana care depune cererea. Perioada de ocupare a domeniului public este 04-06.12.2019, comerţul ambulant desfăşurandu-se în anumite condiţii:
– comerţul ambulant se va desfăşura cu articole tradiţionale specifice Sărbătorii de Sf. Nicolae; – activitatea desfăşurată nu va afecta circulaţia pietonală, circulația pe pistele de biciclete și auto precum şi activitatea specifică zonei;
– se va respecta curăţenia domeniului public afectat;
– să dețină la locul de vânzare, acordul pentru desfășurarea comerțului stradal, eliberat de Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public – în original, documentul de identitate al vânzătorului, care să coincidă cu identitatea persoanei menționate în acordul solicitat. Anul trecut, Primăria Municipiului Arad a alocat pentru comerţul ambulant cu produse specifice sărbătorii de Sf. Nicolae un număr de 69 de locuri dispuse în 10 amplasamente.
Sport 29
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »