Victor, copilul de doar doi ani din Pecica ajuns la spital cu multiple contuzii şi lovituri în zona capului şi pe corp, a fost vizitat la spital, de rudele lui Moş Nicolae. Subnutrit şi abandonat de mama lui în favoarea unui asistent maternal la rugăminţile celor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, băieţelul evoluează mai bine, iar faptul că a primit daruri l-a făcut chiar să zâmbească.
Înainte să ajungă la spital, Victor a fost clar neglijat. Băieţelul nu a fost îngrijit cores­punzător de părinţi, astfel că a ajuns la spital cu multiple contuzii pe corp şi la cap. Unii cred că a fost lovit, însă mama le-a declarat celor de la poliţie că băiețelul a căzut.
Medicii şi-au dat toată silinţa să-l vindece şi, pentru că li s-a făcut milă de el, au anunţat poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.
Vizitată de angajații DGASPC, mama copilului şi-a dat acordul pentru ca Victor să ajungă la un asistent maternal, astfel că băieţelul va ajunge într-o familie mai bună după ce se va însănătoşi. „În urma apelului umanitar lansat de voi, am venit astăzi din partea Asociaţiei Cetatea Voluntarilor să sprijinim acest copil; i-am adus nişte daruri – jucării şi dulciuri. Este un copil vesel, tare frumuşel. Ne pare rău că a trecut printr-un astfel de moment şi vrem să-i fim alături cât timp va fi internat”, au spus cei de la DGASPC.
Victor va mai rămâne în spital cel puţin o săptămână, el fiind şi subnutrit, sub îngrijirea medicilor şi a asistentelor de la chirurgie pediatrică.
Cristian Cotuna

Recomandările redacției