Război total între opoziție și putere pe seama recursului în anulare! Ca să înțelegem mai bine despre ce este vorba: repunerea pe rol a tuturor proceselor judecate de către completurile de cinci judecători, alcătuite ilegal.
Conform listei publicate de către toate agențiile de știri, cu nuanțările de rigoare, în funcție de interesul politic, ar scăpa de pușcărie și de condamnări nu mai puțin de 75 de indivizi, printre care: Dragnea, Vâlcov și Udrea, Cătălin Voicu, Miron Mitrea, și mulți alții, fie de la PSD, fie de la actualul PNL, foști oameni de forță ai fostului PDL. Locul de frunte este ocupat de către Darius Vâlcov (fost ministru de finanțe, primul între consilierii premierului Dăncilă) – Dosarul pentru corupție nr 2448/1/2016. A fost condamnat la opt ani cu executare, însă nu există până acum motivarea instanței. Urmează: Sebastian Ghiță, fost deputat PSD, Dosarul 167/1/2016 pentru luare și dare de mită, abuz în serviciu, spălare de bani; Monica Iacob Ridzi, fost ministru PDL, pentru tineret și sport, dosar de corupție din 2014, condamnată la cinci ani de închisoare cu executare; George Copos, fost ministru al economiei și industriilor PUR, cum se numea partidul lui Dan Voicu­lescu, absorbit între timp în ALDE. Are mai multe dosare. De evaziune fiscală și spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, precum și dosarul transferurilor din fotbal. În dosarul de evaziune și spălare de bani, prejudiciul a fost de 876.914 euro, bani pe care Ordonanța lui Toader îi permite să-i recupereze; Codruț Sereș, vicepremier reprezentând același partid al lui Dan Voiculescu, PUR. A fost condamnat pentru subminarea economiei naționale. Târgul pe care l-au făcut cei de la PSD, pentru salvarea unor gunoaie ale partidului este ilustrat de lista slugilor lui Bă­sescu care trebuie să iasă basma curată: Sergiu Diacomatu, Crinuța Dumitrean, personaje implicate direct în dosarul 1638/ 1/2015, al despăgubirilor pentru casele naționalizate de comuniști. Odată cu aces­te personaje, ar putea scăpa de condamnare și Nagy Zsolt, ministru UDMR al comunicațiilor, dosar din 2015, condam­nat la patru ani cu executare pentru trădare prin transmiterea de secrete, do­- sarul privatizărilor strategice. Deasemenea, poate scăpa și Adriean Videanu, fost ministru al economiei, PDL, achitat în dosa­rul de corupție datând din anul 2015, pentru care DNA poate face contestație în anulare.
Tudor Chiuariu, ministru al Justiției, PNL, achitat pentru luare de mită într-un dosar de retrocedări datând din 2015. DNA poate formula contestația în anulare. Viorel Hrebenciuc, deputat-lider PSD, în dosarul datând din 2015, cu pronunțare pe fond în primă instanță, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. În același dosar mai sunt Gheorghe Paltin-Sturdza, cu trei ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influență, Andrei Hrebenciuc, doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență, fostul deputat PSD Ioan Adam – 2 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influență, precum și judecătorul Lorand Ordog, trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Ludovic Orban, mi­nistru PNL al transporturilor, președinte PNL, achitat pentru dare de mită în sco­puri electorale, într-un dosar la ÎC datând din 2017. DNA poate înainta contestație în anulare.
Nu vreau să dau toată lista celor care ar avea de profitat, pentru că marea pro­blemă este alta: dacă ar intra în vigoare această inițiativă, ar fi reluate de la zero toate procesele în care oameni politici importanți au primit verdict de achitare!
Un deranj absolut total !de aceea sunt împotrivă, de aceea nu vor să se reia procesele de la zero!
Acestei liste, i se adaugă o alta, de alți 19 senatori și deputați, care au pierdut definitiv procesele în care au fost acuzați de conflicte de interese. În marea majoritate este vorba despre angajarea rudelor la cabinetele parlamentare sau de parti­cipații ilegale în diverse firme. Pe listă se află senatorul PSD Cătălin Croitoru, de­putatul PSD Oana Niculescu Mizil, deputatul UDMR Pal Arpad, deputatul PSD Florin Pâslaru, deputata PSD Sonia Drăghici, deputatul PNL Florin Popescu, deputatul PSD Marian Neacșu, Longher Ervazen, deputat al minorității poloneze, Grigore Crăciunescu deputat PNL, deputatul PSD Anghel Stanciu, deputatul UDMR Peto Csilla Maria, Ioan Cindrea, parlamentar PSD și președinte CJ Sibiu, Vasile Gliga, deputat PSD, deputatul Merka Miroslav, minorități, Luminița Iordache, deputat PSD, Ștefan Buciuță, deputat minorități – ucraineană -, Kerekes Karoly și Mate Andras Levente, ambii, deputați UDMR.
Pe lista proceselor de la complet de cinci judecători la Înalta Curte se mai află și patru dosare ale Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT în timpul administrației Băsescu. În cazul unuia dintre acestea, la finele anului 2018, s-a dispus deja suspen­darea executării pedepsei în baza căii de atac extrordinare pe care fosta procu­roare o invocase deja. Este vorba despre contestația în anulare, care este și acum prevăzută de Codul de procedură penală, însă funcționează pentru un termen de 30 de zile. Or, în ordonanța pe care o pregătește Tudorel Toader urmează să se stabilească un termen care să acopere perioada 2014 până în prezent, având ca argument formula de alcătuire a completurilor de cinci judecători, considerată ilegală de Curtea Constituțională. Vom mai vorbi despre acest aspect, de îndată ce spațiul editorial ne va permite. Vom mai vorbi despre semnificația sintagmei „Să piară lumea, dar să se facă dreptate”. Pentru că este de bun simț să iei în considerare dreptatea, sau măcar dreptul fiecăruia de a-și expune concepția despre aceasta.

Recomandările redacției