După ce ani de zile Aradul a dat Bucureş­tiului politicieni de clasă, cum e cazul celui mai competent secretar de stat din istoria post-decembristă, Eusebiu Pistru, o eminenţă cenuşie în domeniul Transporturilor, era momentul să ne asumăm şi un candidat la funcţia supremă în stat: Preşedinţia României. Se vorbea de mult despre astfel de intenţii din partea primarului Gheorghe Falcă, omul care visa cu ochii deschişi la cea mai înaltă funcţie în stat, dar puţini credeau că cel mai important politician al Aradului va cuteza să facă acest pas care-i va pune în umbră şi pe corifeii Marii Unirii, Vasile Goldiş sau Ştefan Cicio-Pop, prin însemnătatea acestui gest de o cutezanţă fără precedent. Dincolo de latura patologică a situaţiei, dincolo de dilema „să chemăm sau nu salvarea“, demersul primarului Gheor­ghe Falcă de a se înscrie în cursa internă din PD-L pentru poziţia de candidat la prezidenţiale este o veste bună. Gheorghe Falcă ne-a oferit, astfel, un mijloc prin care ţara întreagă, dar şi unii dintre concetăţenii care nu-l cunosc cu adevărat pe primar, să vadă cine conduce de nouă ani de zile Aradul. Să-l cunoască pe omul în al cărui municipiu s-au interzis adunările publice, protestele, mitingurile de orice fel în mai multe locuri, omul care interzice unor români să mărşăluiască pe străzile Aradului, la aproape o sută de ani de la Marea Unire, fiindcă trebuie să sărbătorim 13 generali criminali unguri, pe omul care bagă pumnul în gura presei, în cel mai nedemocratic mod cu putinţă, iar pe de altă parte îşi ridică trusturi care să-l preaslăvească, pe omul care se ocupă să dea afară oameni din diferite societăţi conduse de reprezentanţi PD-L, numai fiindcă acei oameni nu sunt în partid. Gheorghe Falcă ne-a oferit binecuvântata oportunitate ca oamenii din întreaga ţară să afle ce se petrece la Arad, cu licitaţiile cu dedicaţie pentru Confort sau firmele reprezentate de vecinul lui Gheorghe Falcă, să afle cum cheltuim noi sume exorbitante, de opt mii de euro, pentru o biată bancă, felul cum fa­cem fântâni arteziene de milioane de euro, piramide în mijlocul oraşului, cum se distruge cel mai mare ştrand din Europa, cum e să vii sărac şi cu datorii la întreţinere la conducerea primăriei, iar în nouă ani să-ţi faci vile şi să-ţi cumperi maşini de lux şi multe, foarte multe năzbâtii pe care arădenii le cunosc, iar acum e rândul întregii Românii să le afle.
O dată cu intrarea în rândul greilor din politică, fiind aspirant la cea mai mare funcţie în stat, Falcă va intra şi în reflectorul presei. A celei centrale, nu a celei din Arad, care cu mici excepţii nu are curaj să prezinte nimic negativ despre Falcă. După numai două zile, Falcă a reuşit să iasă cât se poate de şifonat din confruntările cu ziariştii de la Bucureşti, tocmai fiindcă la Arad era obişnuit ca el să vorbească, iar presa să tacă şi să asculte. Sâmbătă seara, spre exemplu, la Antena 3, Falcă a fost efectiv umilit de moderatorii Adrian Ursu şi Oana Stancu, făcându-şi un mare deser­viciu prin intervenţia în emisiune. Iar acesta e numai începutul, fiindcă astfel de emisiuni vor fi tot mai dese, presa centrală fiind deja extrem de interesată de personajul Falcă, iar săpăturile au început adânc de tot. Ceea ce ne face să-i mulţumim public că oferă oportunitatea presei să arate cine este cu adevărat, la nivel naţional, după ani de zile în care nu s-a putut, la nivel de judeţ. Un cadou la care nici n-am visat. Mulţumim, încă o dată!
Probabil, ar fi fost oportună o analiză despre aşa-zisa candidatură a lui Gheorghe Falcă, al cărui scop e să-i impresioneze pe pedeliştii din judeţ, iar în acest mod să câştige alegerile pentru preşedinţia PD-L Arad, care până la momentul anun­ţului erau cam pierdute. Prefer, totuşi, să cred că acesta ar fi motivul, şi că Falcă nu se gândeşte cu adevărat că ar putea ajunge preşedintele României, fiindcă atunci am avea un caz de competenţa medicilor. Spuneam că ar fi fost oportună o analiză. Avem o fabulă, scrisă de celebrul La Fontaine (prozator francez, pentru domnul Falcă, n-are nicio legătură cu La Fântâna, firma cu apă plată), cu titlul „Păţania corbului care voia să imite un vultur“, care cred că se potriveşte excelent cu această situa­ţie, iar orice altă analiză ar fi de prisos:
„Văzând cum Pasărea lui Joe răpea berbecul cel semeţ,
Un Corb, hain şi hrăpăreţ,
Mai slab, dar mult mai lacom, visa şi el isprăvi
Ca ale hoţomanului din slăvi.
Rotindu-se mereu în sus şi-n jos,
Dar neluând în seamă pleava mieilor,
Alese un Berbec, – cel mai frumos,
Din cei crescuţi să fie jertfiţi în cinstea zeilor.
– Mai rar aşa dădacă să îngrijească bine!
M-oi ospăta din tine aşa cum se cuvine!
Şi se şi năpusti pe loc, zevzecul,
Să ia Berbecul.
Habar n-avea croncanul cel trufaş
Că e mai greu berbecul decât un boţ de caş
Şi nici nu bănuia c-o să rămână
Cumva, zălog în încâlcita-i lână
Şi nici că-n închisoarea îngustei colivii
Va fi o jucărie de haz, pentru copii,
Căci a plecat ciobanul acas’, cu el în mână.
O pildă e-o ispită, desigur, pentru toţi,
Dar se cuvine, totuşi, cu grijă să socoţi
Şi să nu-ncerci vreodată să faci decât ce poţi.
E drept că Viespea e năbădăioasă
Dacă nimereşte orbeşte, într-o plasă
Cu fire cât de dese,
Ei nici nu-i pasă;
Dar Musca, dacă intră, nu mai iese“.

Recomandările redacției