În preliminariile Ligii Elitelor, utiștii au trecut ca trenul de LPS Bihorul Oradea, cu 5-2 acasă, respectiv 9-0 în deplasare. Despre partida de pe Crișul Repede, antrenorii spuneau că a fost cea mai reușită din istoria grupei pe care o antrenează, însă azi, în cadrul rundei a cincea a Campionatului Național Under 19 (seria
a VIII-a), lucrurile au stat exact invers. „Cred că a fost cel mai slab meci al nostru de când sunt eu la această echipă. Există și cauze obiective, cum ar fi evoluția majorității jucătorilor acum două zile în Liga a IV-a, pe un teren destul de moale, solicitant, însă chiar și așa trebuia să avem o altă atitudine, o altă concentrare. Ne-a mulțumit doar rezultatul, fiindcă rămâ­nem în grafic. Vrem să terminăm cu 14 victorii din 14 meciuri, alt obiectiv nu putem avea în acest campionat”, spune Mihai Petcuț, antrenor al tinerilor utiști, alături de Costel Bogoșel, Adi Ungur și Sandu Țamboi. Într-adevăr, chiar și în condițiile unei prestații modeste, arădenii s-au impus cu 2-0, printr-un autogol venit după centrarea lui Curta în careu și un penalty transformat de Obrad. De menționat că și Nick Faur a fost implicat în ambele faze ce au produs punctele câștigătoare. Creța – Frai, Sabău (46 Sabău), Onuțan, Curta – Nagy, Obrad (60 Țîrlea), Toma (50 Țuța), L. Bodri – R. Petcuț (46 Al. Bodri), Faur (46 Gruiescu) a fost echipa utilizată de UTA Under 19, care azi, de la ora 12, joacă din nou la Sânnicolau Mic, cu ACS Poli Timișoara. Partida contează pentru turul întâi al Cupei României. Tot contra „alb-violeților”, dar de la ora 14, evoluează și UTA Under 17 în aceeași fază a competiției KO.

Recomandările redacției