„Munca primarului este mai mult muncă de teren“

1
165
  • Interviu cu Gheorghe Feieș, primarul orașului Sebiș

IMG_2867 IMG_2874 IMG_2880 IMG_2864Cu amabilitatea-i recunoscută, deși avea o agendă de lucru încărcată, primarul orașului Sebiș – doctor economist Gheorghe Feieş a acceptat să poarte cu noi o discuție despre stadiul unor lucrări din oraș dar și despre felul cum acest gen de obiective ajung de la faza de proiecte, la stadiul de lucrări realizate.
– Cum se face, domnule primar Feieș, că agenda dumneavoastră de lucru este mereu-mereu atât de încărcată?
– Aici trebuie să vin cu câteva sublinieri: mulți înțeleg că dacă ai ajuns primar poți să te „învârți“ toată ziua pe scaunul sau fotoliul din birou… Ei, nu este chiar așa! Dacă nu te zbați să rezolvi problemele cetățenilor, dacă nu știi ce priorități ai și cum să le gestionezi în mod util pentru comunitate, te pierzi de la o zi la alta. Treaba unui primar, la birou este de câteva zeci de minute – când rezolvă și corespondența, însă munca primarului este mai mult muncă de teren. E nevoie de implicare: să te zbați în a găsi soluții, să alergi în stânga și în dreapta pentru cea mai avantajoasă ofertă, pentru că așa e viața. Înainte de a ajunge la birou eu întotdeauna trec pe străzi – prin oraș și prin cele trei sate ce aparțin de orașul Sebiș: Prunișor, Donceni și Sălăjeni; să nu se înțeleagă că într-o zi trec prin toate dar pe rând ajung să trec periodic prin fiecare zonă, să văd situația reală de pe teren.
– Ca să revenim: ce activități are acum primarul orașului IMG_2871Sebiș pe agenda sa de lucru?
– Ca de obicei mă preocup de multitudinea de activități referitoare la orașul Sebiș. În plus, suntem în plină campanie electorală prezidențială. Noi înțelegem, din punctul de vedere al administrației locale, să ne facem datoria în continuare, adică să realizăm lucrările de investiții aflate în derulare: la Casa de Cultură, la Baza Sportivă a orașului, la Spitalul Orășenesc iar în perioada imediat următoare ne pregătim să mai asfaltăm un tronson de drum județean, ce traversează și se suprapune cu strada Republicii. Mai avem în lucru mai multe proiecte care vizează extinderea canalizărilor în satele Prunișor, Donceni și Sălăjeni; deci și aceste sate vor beneficia de o modernizare prin faptul că aparțin de administrația orașului Sebiș. Avem în vedere și modernizarea Stației de Epurare a orașului și, totodată, montarea unei stații mobile de epurare pentru cele trei sate amintite. De asemenea, avem un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea drumului de centură, a străzilor Paris, Londra, Berlin, Crinului, Dornei, Oituz, Mureșului, Ineului precum și străzile din satele Donceni și Sălăjeni; în toate acestea vom începe o parte din proiectare din această toamnă iar în iarnă să se țină licitațiile și în primăvară să înceapă lucrările de asfaltare și modernizare.
În ceea ce privește unitățile de învățământ: sunt în execuție stadiile de licitație pentru atelierele școală pe trei nivele și Grădiniță cu program prelungit P+1; dar urmare a procedurilor și a sistemului de contestație, de aproximativ șase luni suntem în contestație, deci firmele participante se contestă între ele: cele care au participat la licitație. Cum am precizat anterior, investițiile vor continua: vom încerca finalizarea lucrărilor de infrastructură, nu numai în orașul Sebiș dar și în satele ce aparțin de orașul nostru.
– Ce obiective se apropie de finalizare, eventual în primăvară?
– În primăvară vom avea câteva… „tăieri de panglici“ inaugurale. O spun cu tărie că în primăvară vom finaliza – și deci inaugura, câteva obiective; în primul rând Casa de Cultură Orășenească – care e cea mai mare instituție culturală realizată după Decembrie 1989 din România. Odată cu finalizarea Casei de Cultură și a Bibliotecii Orășenești se va finaliza și… marele Complex Administrativ Central al orașului Sebiș, o clădire ce va rămâne utilă multe secole pentru orașul nostru. Pentru că noi suntem trecători prin funcții și viață, important este să lăsăm urme pozitive, să lăsăm edificii care să folosească generațiilor ce vin de la noi încolo…
Tot anul viitor urmează să finalizăm și multe din lucrările de infrastructură, să finalizăm în întregime lucrările la Baza Sportivă a orașului, să modernizăm și alte baze sportive. Mai avem de finalizat un teren de handbal în curtea școlii, avem în lucru o sală de gimnastică, tot la școală – toate acestea urmează să întregească baza materială pentru un învățământ de calitate desfășurat în orașul Sebiș, pentru ca tinerele generații să aibă posibilitatea de a se dezvolta în mod armonios și de a asigura condițiile pentru ca orașul nostru să nu ducă lipsă, practic, de nimic. De asemenea avem preocupări intense și constante pentru dezvoltarea economică a orașului Sebiș.
– Faceți referire, nu-i așa, la investiții noi care să ducă la sporirea locurilor de muncă?
– Așa este. Pe raza orașului Sebiș se vor mai face încă două fabrici care vor creea peste 400 de noi locuri de muncă, ceea ce va reduce substanțial șomajul în orașul nostru, în următoarea perioadă estimăm că aproape va fi inexistent – și acum este sub 2%! – prin asigurarea de noi locuri de muncă.
Vom avea în vedere, de asemenea și să stabilizăm forța de muncă tânără în localitate, să rezolvăm problemele sociale dar și să ne dezvoltăm economic în continuare prin cât mai multe noi societăți comerciale eficiente apărute, care sunt plătitoare de impozite la bugetul local, nu numai la bugetul central al statului. Se asigură astfel noi surse de finanțare pentru ca, după aceea, să putem susține instituții și activități precum: sănătatea, învățământul, cultura, sportul dar și celelalte activități necesare comunității noastre, activități care dau viață unei comunități și care duc la consolidarea „brandului“ orașului nostru.
„Vocile“ străzii
În ziua documentării noastre vremea a fost frumoasă și însorită, ca o zi de vară, deși era octombrie! Conform obiceiului, după ce am mai făcut unele fotografii în zonă, am dat „binețe“ unor localnici ce stăteau la stradă, pe o bancă; asta pentru a putea asculta și părerile unor localnici vizavi de situația de fapt. Erau patru pensionari ce au activat în învățământ.
Despre starea de lucruri din oraș nu au avut decât cuvinte bune, apreciind că situația orașului se îmbunătățește văzând cu ochii, de la o zi la alta.
Erau însă tare preocupați de alegerile prezidențiale. „Cu cine să votăm noi, acuma, domnule? Că nu ne putem da seama, pur și simplu!“ – și-au exprimat retoric oamenii nedumerirea, deși erau oameni cu o bună educație.
Firește, răspunsul trebuie să    și-l dea fiecare singur, privind în jur și cumpănind cu atenție și cu responsabilitate și gândindu-se și la viitorul generațiilor tinere; noi doar i-am îndemnat ca, indiferent ce hotărâre vor lua, să meargă la vot, deoarece este vorba de cea mai înaltă funcție în stat: de alegerea președintelui României.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.