Ministerul Educației a premiat proiecte educaționale, dedicate Aradului și Centenarului Marii Unirii. Concursul național „Făuritorii Marii Uniri” a angrenat atât preșcolari, cât și elevi din învățământul preuniversitar (secțiuni: creație literară – versuri, proză, eseuri, arte vizuale și muzicale, creații media), cât și studenților (domeniul arte vizuale) din cadrul a 18 universități din țară. În cadrul concursului organizat de către Ministerul Educației Naționale s-au decernat două premii proiectelor derulate de Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Grădinița P.P. „Bambi” și Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad.

Ministerul Educației Naționale a premiat în cadrul unei ceremonii organizate la București, câștigătorii Concursului Național „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri”, la care, Aradul a câștigat locul I cu preșcolarii Grădiniței P.P. „Bambi” Arad și locul III cu elevele clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad. 

Premiile și diplomele de merit au fost înmânate de ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, și secretarul de stat în MEN, Ionel Florin Lixandru.

„Muzeul viu. În drum spre Marea Unire”

Proiectul educațional pentru prescolari „Muzeul viu. În drum spre Marea Unire”, câștigătorul concursului național „Recunoștință Făuritorilor Marii Uniri”, sectiunea media, a fost realizat de Gradinița „Bambi” Arad, Giorgiana Popan – storyteller, Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean Arad. La Grădinița P.P. „Bambi” s-a desfășurat și festivitatea de premiere a preșcolarilor participanți la concursul care le-a adus locul I pe țară, alături de îndrăgita actriță Georgiana Popan, în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Arad – prof. inspector general Anca Stoenescu, insp. Emilia Sorițeu și inspector Stiger Simona și a muzeului arădean. 

Trupa de teatru „Bambi“ a susținut un spectacol în regia actriţei Giorgiana Elena Popan. Spectacolul este o ocazie descoperire a povestilor de viață, scrise de arădeni celebri, care în anul 1918, au construit România Mare (n.a Vasile Goldiș, Sever Bocu, Ioan Suciu, Ștefan Cicio-Pop, Sava Raicu, Iosif Moldovan, Ioan Robu, Mihai Veliciu, Iustin Marșieu, Valeriu Seredan, Episcop I.I. Papp), dar și o întâlnire cu personalități din istoria națională.

În cadrul Nopții Muzeelor, sâmbătă, 18 mai, între orele 20.00-02.00, în expoziția de istorie a Complexului Muzeal Arad (Palatul Cultural) va avea loc proiecția Spectacolului pentru copii „Muzeul viu – În drum spre Marea Unire”.

„Te iubim Arad! Te iubim România!”

Locul III la concursul național, secțiunea media, a fost acordat elevelor Alexia Oajdea, Sabrina Ioana Spătar, Cosmina Larisa Tanul, Andreea Denisa Fekete, din clasa a IV-a A, de la Școala Gimnazială ”Iosif Moldovan” Arad, profesor coordonator Ana Curetean, pentru promo-ul ”Te iubim Arad! Te iubim România!”, realizat în cadrul proiectului cultural AFCN ”Arad – 1918. Locuri unde s-a scris istoria” (Educatie prin cultură), derulat de Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale/Administrația Fondului Cultural Național și al Consiliului Județean Arad.

Proiectul derulat pe întreg parcursul anului Centenar constituie un model de bună practică pentru activitățile de pedagogie muzeală, fiind integrat în programul anual de valorificare educațională al patrimoniului Muzeului Arad.

Recomandările redacției