Prima seară a celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică Americană şi Jazz a adunat o groază de arădeni la Lacul Pădurice. Deşi deschiderea s-a făcut în jurul orei 20, 30- şi nu la 19, 30, aşa cum era anunţat pe afişe- întârzierea nu părea deloc să-i deranjeze pe cei care încă n-au aflat din presă că organizatorii au modificat programul pentru a putea face mai bine faţă caniculei. Astfel, după cuvintele de bun venit ale managerului general al Filarmonicii de Stat Arad, dr. Alin Văcean, cei prezenţi s-au  bucurat de prima parte a concertului,  rezervată maestrului Ilarion Ionescu-Galaţi şi orchestrei simfonice, cărora li s-a alăturat violonista Anette Barbara Vogel din Canada. Dacă repertoriul lor îmbina ópusuri clasice americane- semnate de John Philip Sousa, George Gershwin sau Emily Doolittle- cu partituri de divertisment, partea a doua a serii le-a fost rezervată celor de la la Mario & The Teachers şi ethno jazzului inspirat, în principal, din folclorul balcanic.

Reminder: următorul concert va avea loc sâmbătă, de la 20, 30, tot la Lacul Pădurice-  http://glsa.ro/arad/159973-festivalul-international-de-muzica-americana-si-jazz-ziua-doua-rhythm-flavour-american-music.html

Recomandările redacției