N-au apucat să se bucure de combustibilul pe care l-au furat

0
98

Scumpirea periodică a combustibilului îi fac pe unii să recurgă la fel și fel de lucruri. Astfel, pentru că au văzut modalitatea perfectă de a-și umple rezervorul, doi bărbați au trecut rapid la fapte.

Aceștia știau unde pot să găsească niște combustibil gratuit și au profitat de ocazie. Așa, cei doi au mers în locul în care era parcat un buldozer, undeva într-o zonă în care se desfășurau lucrări și au considerat că nu o să fie vreo problemă dacă îi golesc rezervorul.

Din nefericire pentru aceștia, ei au fost văzuți și cineva a anunțat autoritățile. După ce au reușit să umple mai multe recipiente, ei le-au încărcat în portbagajul mașinii cu care s-au deplasat până șa buldozer și au luat-o spre casă.

Bucuria gândului că au făcut rost de combustibil gratuit nu a ținut prea mult pentru că polițiștii orașului Lipova i-au prins. Cei doi bărbați au fost depistați în trafic de polițiști, în timp ce se deplasau cu un autoturism în care au fost găsite trei recipiente de plastic cu 70 de litri de motorină.

După o serie de întrebări, s-a aflat și identitatea celor doi. Este vorba despre doi bărbați, de 51 și și 29 de ani, din Botoșani respectiv Fântânele.

Toată întâmplarea a avut loc în seara zilei de 18 octombrie a.c., și tot de atunci polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind documentată întreaga activitate infracțională a celor în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.