N-au trecut Prutul…

Alegerile din Moldova s-au consumat, cu un rezultat în cele din urmă previzibil. Moldova n-a trecut Prutul. Şi spiritele s-au mai calmat şi, de aceea, poate acum se poate vorbi mai cu detaşare despre acest caz. Potrivit unor opinii majoritare de la Bucureşti, Moldova de dincolo nu a ales calea europeană, ci s-a întors către răsărit, mai exact către Moscova. Până la urmă a fost decizia populară, la urne. Bună sau rea, este o altă discuţie. Însă, ca peste tot în lume, votul popular este suveran. Pentru că alegătorii au întotdeauna dreptate. Aşa că opţiunea nu poate fi comentată. Consecinţele ei pentru noi da. Dar până la urmă ce este de pierdut sau ce s-ar fi câştigat? Sigur este un punct de vedere, nimic mai mult de atât. Momentul Moldova s-a pierdut în 1991, atunci când fosta URSS, devenea de la o zi la alta mai mică. Atunci a fost clipa magică şi s-a ratat. Am rămas cu un pod de flori şi cu gânduri frumoase. Şi probabil asta va fi totul  şi de acum înainte. Cu toate că unii, chiar foşti preşedinţi îl au drept proiect de ţară. Ce ar fi dacă? Moldova are nici 34.000 de kilometri pătraţi şi nici 4 milioane de locuitori. Resurse nu prea, putere economică nici atât. Doar vinuri foarte bune. Oricum, oamenii au venit ei singuri încoace. Cei mai mulţi pentru un paşaport, folosind România drept trambulină pentru a pleca în alte ţări europene pentru un trai mai bun. Lucru uman de altfel, aproape oricine vrea să trăiască mai bine. Aşa că România n-a fost decât o dragoste pasageră pentru cei mai mulţi de dincolo de Prut. Iar acum este timpul să fim şi puţini pragmatici. N-avem noi nici de unele, dar apoi mai pentru alţii. Există tentaţia comparaţiei cu Germania. Acolo s-au pompat peste 100 miliarde de mărci germane pentru costurile reunificării. Şi, chiar şi astăzi mai sunt unele diferenţe de standard. Mai mult, chiar se uită un lucru: fosta Germania comunistă era prima dintre ţările socialiste şi în primele cinci­- sprezece economii ale lumii de atunci. Ceea ce chiar nu e puţin lucru. Iar acum, să revenim la cazul nostru – suntem  foarte departe de ceea ce trebuie să fim. Nu avem nici pentru noi, dar mai apoi pentru alţii. Aşa că un proiect bun de ţară ar fi ca veniturile să crească în cinci ani pentru ca procentul de peste 40% sunt expuse unui risc de sărăcie, iar aproape 30% au lipsuri materiale severe. Adică de trei ori mai mult ca media europeană. Sigur, nu din gură, ci prin politici publice coerente şi realiste. Nu credem că s-ar supăra cineva. Şi apoi ne-am mai putea gândi şi la altele. Dar pentru acum, mai ales în actualul context este o luptă care cel puţin pentru viitorul imediat şi mediu este doar un prilej de a zgândări puţin  sentimentele patriotice. Dar şi mai important este ca nu numai noi să vrem, ci mai ales cei de dincolo. Iar până una alta, candidaţii la alegerile prezidenţiale aveau prenumele Maia şi Igor…