Senatorul Constantin Traian Igaş a participat, ieri, la o nouă campanie de donare de sânge. Iniţiativa îi aparţine consilierului judeţean Mircea Onea, iar campania s-a desfăşurat la Nădlac, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad şi a cabinetului medical dr. Kizur Camelia.
„Am onorat invitaţia consilierului judeţean de a participa alături de nădlăcani la o nouă acţiune de donare de sânge. Am rămas plăcut impresionat de numărul mare de donatori în mijlocul cărora s-a aflat şi primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac. Nădlăcanii au dat dovadă de spirit civic”, a declarat senatorul Constantin Traian Igaș.
Este prima acţiune de donare de sânge de asemenea amploa­re organizată în oraşul Nădlac, iar cel care i-a mobilizat este con­silierul judeţean Mircea Onea.
„Mă bucur că nădlăcanii au fost receptivi la mesajul adre­sat de mine pentru a participa la această acţiune de donare de sânge. Îmi doresc şi sunt sigur că acest demers va avea continuitate pentru că astăzi am avut dovada clară a unei mobilizări exemplare din partea localnicilor şi nu numai. Îi mulţumesc senatorului nostru Traian Igaş pentru implicare şi pentru faptul că a donat împreună cu noi, nădlăcanii”, a declarat consilierul județean Mircea Onea.
Centrul de Transfuzie Sanguină Arad face apel de nenu­mă­rate ori pentru a atinge nece­- sarul de sânge. În ultima perioadă, CTS Arad se confruntă cu o criză de sânge, ajungând să se împrumute de la Oradea și Timișoara.

Recomandările redacției