Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au oprit și verificat în trafic, într-un interval relativ scurt, nu mai puțin de 43.794 de autovehicule de transport marfă. Este vorba despre o acțiune care are loc în apropierea punctelor de trecere a frontierei, având drept scop prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și fraudei vamale. „După verificarea legalității documentelor aferente mărfurilor transportate, inspectorii au identificat mărfuri transportate fără acte legale de proveniență. Ca urmare a constatării acestor contravenții s-au dispus sancțiuni totale de 5,90 milioane lei, dintre care amenzi în cuantum total de 2,30 milioane lei, confiscări de mărfuri în valoare de 3,37 milioane lei și confiscări de numerar în sumă totală de 226.275 lei”, susțin reprezentanții Direcției Antifraudă.

De menționat că Nădlacul reprezintă un punct roșu pe harta vămilor cu risc crescut de fraudă. „În zonele punctelor de trecere a frontierei Nădlac (I și II), Giurgiu și Borș s-au identificat cele mai multe transporturi de bunuri fără acte legale de proveniență. Bunurile reprezintă articole de îmbrăcăminte şi încălţămite. Continuă monitorizarea permanentă a traficului rutier de marfă din zonele vizate de către echipe mixte de control formate din inspectori antifraudă și inspectori vamali din cadrul ANAF, cu participarea polițiștilor din cadrul IGPR și IGPF”, mai spun cei de la ANAF.

(L.Ș.)

Recomandările redacției