Cele trei puncte obținute în dimineața zilei de sâmbătă la Pâncota înseamnă ajungerea și matematică în playoff pentru UTA. Iar acest weekend este și unul special pentru antrenorul grupării utiste, deoarece sâmbătă a fost aniversarea soției sale, iar duminică cea a tatălui său.
„Sunt multe de spus, dar poate nu e momentul acum din punctul meu de vedere. Asta pentru că sunt fericit și vreau să felicit băieții pentru atingerea obiectivului, pe care eu îl percep ca un cadou pentru mine. Este o zi specială, e ziua soției mele, am ajuns în playoff, iar duminică este ziua tatălui meu. Mă bucur pentru că în astfel de momente am primit și acest cadou. UTA obligă mereu, asta o spun tot timpul, dar mai ales după înfrângerea de etapa trecută. De asta e frumos fotbalul, că după un eșec ai ocazia să te reabilitezi în runda următoare“, a punctat antrenorul UTA-ei.
Acesta a ținut să vorbească și despre Ionuț Popa – mentorul său – dar și despre problemele de infrastructură de care se lovește,
amintind totuși și că este supărat după criticile primite în urma înfrângerii de la Târgoviște, de runda trecută. „E un aspect delicat ce se întâmplă cu Ionuț Popa. Eu vreau să îl felicit că după atâția ani la un nivel ridicat acum a coborât aici, jos. Nu e întâmplător ceea a fost la Pâncota, dar sunt probleme de infrastructură mari. Ei au acum ca și obiectiv salvarea de la retrogradare, trebuie să ne bucurăm pentru aceste momente cu două echipe în Liga a II-a, dar e un moment în care nu știm spre ce tinde fotbalul din județul Arad” a adăugat Nagy.

Recomandările redacției