nagyInevitabilul s-a produs la mijlocul acestei săptămâni. După o discuție față în față, Roland Nagy și Gheorghe Feieș și-au strâns amical mâinile, văzându-și fiecare de drumul său. Despărțirea era previzibilă după micile „săgeți”  trimise de președintele de onoare al grupării sebișene în direcția fostului stelist, dar și a problemelor de ordin organizatoric apărute în curtea Naționalului pe finalul turului.
Cert este că, până la urmă, nu au exis­tat niciun fel de resentimente cu ocazia oficializării „divorțului”. „Au existat mai mulți factori ce m-au determinat să iau această decizie, dar nu mai are rost să dezgrop morții. Oricum, una dintre cauze mă privește personal. De când am revenit la Arad în calitate de fotbalist și apoi ca antrenor, nu am mai fost atât de mult timp plecat de acasă. Mi-a fost destul de greu departe de familie și de aceea îmi vine foarte greu să accept și o viitoare ofertă departe de soția și băiatul meu.  În plus, la Sebiș se dorea reconstrucție încă din acest retur, planurile noastre nu mai coincideau neapărat. Este clar că mi-aș fi dorit să obțin rezultate mult mai bune la Sebiș, dar așa a fost să fie. Important este că despărțirea a fost amiabilă, am rămas în relații bune cu domnul primar și cei din jurul său”, ne-a mărturisit Roland Nagy.
Gheorghe Feieș a confirmat des­părțirea după numai o jumătate de an de Nagy. „A fost o etapă din viața clubului nostru și din cariera sa, cred că ambele părți ne-am fi dorit să fii fost mai sus în clasament. Până la urmă a fost o experiență pentru toți. Am înțeles că lui Roli i-a fost puțin dificil să stea departe de familia sa, dar și că va fi prins în alt proiect, chiar în jurul echipei UTA. Am rămas prieteni, Roli Nagy are ușa deschisă oricând ușa la Național Sebiș”, a spus președintele de onoare al „alb-albaștrilor”.
Rugat să comenteze afirmația lui Feieș cu privire la planurile ce o includ pe „Bătrâna Doamnă”, Roland Nagy nu a dorit să intre în amănunte. „La ce pro­bleme există acum la clubul UTA nu cred că e oportun ce-mi propun eu pe viitor. Vă spun doar că rămân în fotbal, pe e un proiect centrat în jurul copiilor și juniorilor, pe care-l am în cap de mult timp și încă nu știu exact când îl voi demara. Îmi place să lucrez și cu tinerii, am mai făcut-o și  în trecut, iar aventurile de la UTA și Sebiș îmi deschid o perspectivă și mai clară pe ce am de făcut în fotbalul juvenil. Nu e chiar o școală de fotbal, o să afle toată lumea la momentul oportun ce am de gând să fac”, a adăugat fostul mijlocaș.
După prima parte a campionatului seriei a V-a în eșalonul trei, Național Sebiș se află pe poziția a șaptea, cu cinci victorii, o remiză și șase înfrângeri, cu un golaveraj pozitiv (+6).

Recomandările redacției