Naţionala de fotbal a României speră să ajungă la barajul pentru Campionatul Mondial

0
112

nationalaReprezentativa de fotbal a României întâlneşte în deplasare Andorra, astăzi, ora 21:30 (direct TVR 1), meci care contează pentru grupa D a preliminariilor Campionatului Mondial. Abia pe locul patru în clasament, “tricolorii” au totuşi avantajul de a întâlni în ultimele două meciuri Andorra şi Estonia, în timp ce principalele contracandidate la poziţia secundă în grupă, Turcia şi Ungaria, mai au de jucat cu Olanda, deja calificată la turneul final. Cu gândul doar la cele şase puncte dar şi la cât mai multe goluri marcate, pentru că în cazul egalităţii golaverajul va conta, România stă şi la mâna batavilor, care promit să îşi apere corect şansele.
„Tricolorii” stau la mâna Olandei
“Olanda va juca serios, probabil antrenorul lor va dori să vadă şi alţi jucători la lucru, asta pentru că sunt deja calificaţi la turneul final din Brazilia. Însă, când ţi se dă o şansă să joci în naţionala Olandei, sunt sigur că jucătorii vor dori să demonstreze că merită să fie acolo“, este de părere Ciprian Marica. România este la un punct în spatele Ungariei şi la egalitate cu Turcia, dar golaverajul este mai slab decît al naţionalei lui Terim. Marica şi compania trebuie să cîştige ambele partide, în timp ce Olanda nu trebuie să piardă meciurile cu Ungaria şi Turcia pentru ca reprezentativa ţării noastre să meargă la baraj.
Atenţie şi la golaveraj!
“Trebuie să cîştigăm meciurile cu Andorra şi Estonia, acesta este primul lucru pe care trebuie să-l facem. Apoi vom avea un gînd şi pentru Olanda, sperăm să nu piardă vreun meci. Am putea să cîştigăm categoric, să avem nevoie de 2-3 goluri diferenţă cu Estonia, dar este foarte greu. Ne place sau nu ne place, trebuie să cîştigăm meciurile. Nu avem nici o scuză, ar fi ruşinos să nu batem”, spune Alexandru Bourceanu. După meciul din Andorra, România îşi va încheia campania de calificare la Campionatul Mondial în compania Estoniei. Meciul va avea loc marţi, 15 octombrie, de la ora 21, pe Arena Naţională.
Grupa D – preliminariile CM 2014, astăzi: Andorra – România, Estonia – Turcia, Olanda – Ungaria.
Clasament
1.     Olanda    8    7    1    0    24-4    22
2.     Ungaria    8    4    2    2    18-12    14
3.     Turcia    8    4    1    3    14-7    13
4.     România    8    4    1    3    13-12    13
5.     Estonia    8    2    1    5    6-16    7
6.     Andorra    8    0    0    8    0-24    0
Etapa viitoare, ultima (marţi, 15 octombrie): Ungaria – Andorra, România – Estonia, Turcia – Olanda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.