Am auzit tot mai des expresia: Cu natura nu te poţi pune. Sunt perfect de acord. E greu să te pui cu natura, mai ales când se dezlănţuie. Aşa am ajuns să dăm din umeri ori de câte ori se întâmplă ceva şi să arătm cu degetul spre mama natură. Dar e timpul să selectăm, totuşi, dezlănţuirile naturii şi, mai ales, să vedem contribuţia omului în aceste dezechilibre naturale.
România a fost lovită în aceste zile de ploi, furtuni, grindină, ceva tornade de mici dimensiuni, inundaţiile care au urmat sau sunt pe cale să fie în urma ploilor abundente etc. Aceste fenomene ale naturii au lăsat răni, mai mari sau mai mici, în diferite comunităţi. Prima reacţie, cea mai la îndemână, e cea din deschiderea acestui articol: cu natura nu te poţi pune! Bun, dar prevenţia, dar intervenţiile prompte ale celor responsabili? Nu doar ISU, care şi-a făcut datoria atât cât a putut, ci şi celelalte instituţii.
La Piatra Neamţ, dacă nu dă natura cu paru-n populaţie, atunci dă administraţia. O fântână arteziană a fost aşa de bine reparată că inundă străzile. Undeva, tot prin Moldova, la Iaşi parcă, o rachetă antigrindină şi-a găsit de lucru prin bucătăria unei familii. Grindina n-a avut nimic împotrivă şi şi-a văzut de treaba ei, provocând alte pagube. Deci, ca o concluzie, dacă natura nu e destul de furibundă, atunci factorul uman e prezent, ca să pună umărul la dezastru.  După cum am pus şi punem umărul la dezastre de ceva vreme. Defrişările, şubrezirea unor diguri, lucrări de canalizare de proastă calitate – toate arată contribuţia omului la dezastrele naturale. Iar aici o mare „contribuţie” o are administraţia – fie ea centrală sau locală. Prin administraţie se investesc bani pentru a ne apăra de furia naturii, iar dacă natura scapă totuşi de sub control puţin, înseamnă că undeva e o neconcordanţă, undeva lucrările de îndiguire, canalizare, izolare etc. nu sunt de calitatea necesară.
În toată această poliloghie am auzit deseori expresia „fără precedent”. Furtuni, averse, viteze ale vântului, tornade, torente – toate sunt fără prece­- dent. Poate la noi, în România, deşi şi aici mă îndoiesc de veridicitatea informaţiei, dar ce să zică alţii? Dacă la noi e „sfârşitul lumii”, ce să spună Orientul îndepărtat, cu taifunurile, tsunami-urile şi blânzii musoni? Sau cei din zona Caraibelor, cu uragane, cicloni şi alte Katrine?
Sau să dau o raită pe-aici, prin Europa. Acum un an jumate am fost la Praga. Acolo am avut parte şi de un tur prin oraş. Am ajuns inclusiv la o clădire situată aproape de Vltava, iar ghidul (deşi era o doamnă, mi se pare abraziv să spun ghidă) ne-a arătat până unde a ajuns nivelul apei la inundaţiile din 2006 (parcă!). Era aproape de poala acoperişului, iar diferenţa de înălţime dintre nivelul apei de la inundaţii şi luciul apei din 2014 era de cel puţin 7-8 metri. Dar nici nu s-a văzut că zona a fost calamitată. Factorul uman a intervenit ulterior şi a adus nu doar clădirea respectivă, ci multe alte clădiri, parcuri, poduri, alei, străzi, la starea lor iniţială. Aşa cum s-a întâmplat în Germania sau Ungaria, aşa cum se va întâmpla (sunt convins) şi anul acesta, la Paris. Şi, într-adevăr, acolo au fost calamităţi serioase.
Noi, şi aici mă refer mai ales la Arad, deşi situaţia e clonată în întreaga ţară,
n-am învăţat nimic din acest cod portocaliu, din această răbufnire a naturii care n-a fost nici taifun, nici muson, doar o ploaie torenţială! Şi iar vom fi surprinşi de vreme… C-aşa-i la noi, factorul uman pierde întotdeauna lupta cu natura, de obicei prin noncombat.

Recomandările redacției