Gutu

În urmă cu câteva zile s-a derulat la la București Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România precum și cea a Consiliului Director.

Pe lângă subiectele programate anterior, primarii arădeni ai unor comune afiliate ne asigurau că vor pune în dezbatere și situațiile create de metoda prin care se alocă banii anul acesta. Ședința a avut loc în perioada 15-18 februarie și la întoarcerea acasă, unii primari și-au manifestat dezamăgirea vizavi de starea de fapt și de concluziile auzite.

Bunăoară Ioan Guțu, primarul comunei Birchiș ne-a descris pe scurt concluzia. „Ce să mai tot vorbim, rămâne așa. A fost și ministrul Vâlcov și inclusiv el ne-a precizat că: «se iau în considerare problemele ridicate dar… pentru anul următor când se va modifica procedura; șase luni vă descurcați!». Prin urmare anul acesta va fi un an «înghețat». Dar sunt unități administrativ-teritoriale care nu se vor putea «încadra»! Soluția sugerată a fost să ne majorăm veniturile. Dar situația asta se regăsește în peste 500 de primării de comune și nu e așa «ușoară » cum se dorește să fie percepută: e vorba de destine umane. Apoi noi mai avem o lungă serie de probleme a căror limpezire e mereu amânată. De exemplu delegația comunei noastre a ridicat problema actelor legislative despre administrarea pajiștilor: o legislație stufoasă, ce ani de zile a fost fără norme de aplicare. La puternicele noastre insistențe… acum s-au dat, au apărut în timp record (în chiar 18 februarie) în Monitor dar termenul a rămas cel vechi (întâi martie 2015!)și nu va putea fi respectat. Deci mereu necorelări, mereu situații care nu țin cont de adevărurile din teren“ a încheiat dezamăgit Ioan Guțu, unul din cei mai longevivi primari din județ.

Prin urmare se poate spune că a fost o altă luare de poziție a numeroșilor primari de comune ce nu a „stârnit“ cine știe ce reacție printre factorii de putere. Rămâne de văzut care va fi reacția (la urne) a cetățenilor din mediul rural atunci când va veni vremea.

Recomandările redacției