· Interviu cu Gabriela Cîrstea, Mall Manager Galleria Arad

galeria– De luni de zile, zvonurile de pe piața arădeană dau ca sigură închiderea complexului comercial Galleria Arad. Până acum, niciun oficial nu a reacționat la zvonurile tot mai prezente în oraș, confirmând parcă declinul mall-ului din Vlaicu și că viitorul e doar un lacăt pe o clădire impozantă. Care este situația în prezent la Galleria Arad? Care e viitorul acestuia?
– În primul rând, Globe Trade Center este o companie publică, listată pe bursa de la Varșovia. Când ești o companie listată pe bursă ai anumite restricții privind comunicarea deoarece se poate considera că poți să influențezi cotațiile acțiunilor iar acest fapt poate fi observat în comunicarea oricărei companii private din România care este listată pe bursă. Pentru astfel de companii vorbesc faptele și acțiunile desfășurate și rapoartele financiare care se publică la fiecare trei luni. Astfel, pe scurt, 2014 a fost un an cu rezultate mai bune pentru Galleria Arad, comparativ cu anul anterior. Potrivit ultimului raport financiar disponibil al Globe Trade Center, proprietarul Galleria Arad, rezultatele centrului comercial s-au îmbunătățit în trimestrul al treilea, comparativ cu cel anterior, cât și în primele nouă luni din 2014, față de perioada similară din 2013, în termeni de venituri sau profit net. Deși raportul financiar aferent ultimele trei luni din 2014 nu a fost încă publicat, vă putem spune că rezultatele în creștere din primele nouă luni și-au găsit continuare și în ultimele trei luni ale anului. În termeni de fapte și acțiuni desfășurate, am investit anul trecut peste 1,5 milioane de euro in business-ul Galleria Arad, continuând să ne îmbunătățim oferta de magazine, servicii și opțiuni de petrece a timpului liber din Galleria Arad, adresându-ne astfel fiecărui membru al comunității din Arad. Am făcut asta deoarece noi considerăm că un centru comercial trebuie să fie o parte activă a comunității, ca o vatră modernă a secolului XXI, unde membrii comunității să se întâlnească, să poată să își petreacă timpul liber alături de cei dragi sau să regăsească serviciile de care au nevoie, nu doar o clădire care reunește o serie de magazine. Spre exemplu, am investit aproximativ un milion de euro în deschiderea RoboLand, cel mai mare parc de distracții dintr-un centru comercial la nivel regional. În plus, am avut un buget semnificativ dedicat organizării de evenimente și campanii. Am organizat o expoziție unică de dinozauri în parteneriat cu National Geographic, cu un puternic rol educativ atât pentru cei mici cât și pentru adulți, am organizat sute de evenimente, de la workshop-uri, târguri sau diferite cursuri și am continuat Revoluția Cumpărăturilor prin zeci de campanii și promoții care s-au adresat unor largi categorii de public, de la cei dornici să rămână în pas cu ultimele tendințe din modă până la membrii seniori ai comunității noastre. Considerăm că toate aceste activități au fost puternic vizibile și că au fost remarcate de către arădeni, ele fiind confirmate și de rezultatele operaționale mai bune înregistrate de Galleria Arad.
– Agențiile de știri din România vorbesc mereu, atunci când vine vorba de investițiile GTC, despre faptul că două dintre acestea aduc pierderi companiei, iar din cele două una este Galleria Mall. Iar faptul pare evident dacă te plimbi prin complexul comercial: etajul II e aproape închis, iar la etajul I, acolo unde sunt firmele cu greutate, mai sunt încă spații libere. Ce șansă credeți că are un astfel de mall, fără magazine și fără cumpărători?    
– Gradul de ocupare al Galleria Arad s-a menținut, în primele nouă luni din 2014, la 87%, un nivel în concordanță cu cel al altor centre comerciale din regiune și care poate fi considerat satisfăcător, ținând cont de actualele condiții de piață. La etajul al doilea avem spații ocupate de mari dimensiuni care au o deschidere mică la aleea comercială în timp ce anumite magazine s-au închis, din pricina problemelor la nivel național al respectivelor companii, aceste magazine având însă o deschidere mare la aleea comercială.  Gradul de ocupare – sau numărul spațiilor libere nu trebuie să reprezinte singurul factor demn de luat în calcul, oferta comercială existentă având o importanță semnificativă. Am continuat să ne îmbunătățim mixul de chiriași pentru a răspunde cât mai bine nevoilor arădenilor și trebuie avut în vedere faptul că un centru comercial este un organism viu care trebuie să se adapteze în mod constant pentru a răspunde cât mai bine nevoilor și dorințelor publicului său, nu este nimic anormal dacă unele magazine sunt înlocuite cu altele. Am deschis o nouă cafenea și suntem în diferite etape de negociere cu mai multe companii care vor să deschidă magazine și spații de petrecere a timpului liber în Galleria Arad. În plus, așa cum i-am obișnuit pe arădeni, organizăm în continuare numeroase evenimente și campanii care se adresează diferitelor categorii de public, fie că vorbim de copii sau studenți, cupluri de îndrăgostiți sau pasionați de gastronomie, vom organiza în curând un Târg de primăvară și săptămânal avem în desfășurare o serie întreagă de evenimente, lista completă a acestora fiind disponibilă pe pagina de Facebook a Galleria Arad www.facebook.com/GalleriaArad.
– Cu un grad de ocupare a spațiului pus la dispoziția clienților atât de mic, cu probleme credem noi de construcție (în trei ani de zile, Galleria a trecut printr-o serie de evenimente nedorite) și cu firme care părăsesc mereu spațiile, este nevoie de o minune să salvezi mall-ul. Pe ce minune vă bazați?
– Constructorul Galleria Arad a fost Danya Cebus, una dintre cele mai mari și mai respectate companii de construcții prezente în România. În plus, un centru comercial ar trebui privit ca o casă, în orice cămin se mai arde un bec, se întâmplă un scurtcircuit sau se mai sparge o țeavă. Apariția unor evenimente nefericite este inevitabilă și mai toate centrele comerciale au trecut prin astfel de situații, fie că vorbim de cele din București sau de cele din diferite orașe din țară. Cel mai important aspect ține de procedurile prestabilite, care există special pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. Inclusiv în eventualitatea producerii unei calamități naturale, avem proceduri și o serie de acțiuni și decizii pe care le-am lua în fiecare moment, totul pentru siguranța cumpărătorilor și a angajaților, activitatea desfășurându-se în condiții perfecte de
siguranță. Suntem o companie internațională, avem active în zece țări din Europa Centrală și de Est și am realizat investiții de miliarde de euro. Măsurile de siguranță nu sunt lăsate la voia întâmplării, acestea sunt fapte, nu doar cuvinte. Incidentul recent din Galleria Arad a fost cauzat de lucrările de amenajare desfășurate de către un chiriaș iar pagubele au fost minore, fără a fi pusă în pericol sănătatea cumpărătorilor sau a personalului sau clădirea în sine, totul datorită acestor proceduri și măsuri de siguranță deja prestabilite.
– Galleria Arad se învârte în jurul a două firme mari: Cora și Inditex, pioni serioși într-o afacere de succes. Zvonurile spun însă că cele două companii sunt pe picior de plecare pentru că vânzările lasă mult de dorit. Se vorbea chiar în urmă cu două luni că Inditex cu toate magazinele sale (Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius) se vor muta în mall-ul concurent. Există vreo salvare pentru Galleria Arad în cazul în care Cora și Inditex vor părăsi corabia?
– Fiecare centru comercial are o serie de ancore, adică magazine importante pe zona de fashion, retail alimentar sau opțiuni de petrecere a timpului liber. Asta nu înseamnă că alte magazine, de dimensiuni mai reduse, nu au o importanță. Cât privește zvonurile menționate, niciuna dintre marile companii prezente în Galleria Arad nu intenționează în acest moment să își închidă spațiile din centrul comercial.
– De ce este pustiu Galleria? Este vorba de amplasament? Este vorba de concurența prea mare într-un oraș cu putere financiară prea mică? S-a ținut cont atunci când s-a proiectat această afacere de obiceiurile arădenilor (greu de scos din casă și de pus pe drumuri), de concurență, de cifrele economice reale ale Aradului? Cine ar putea fi clienții Galleria care încă nu au ajuns la mall?
– Este deja evident, pentru fiecare dintre noi, că realitățile economice s-au modificat puternic comparativ cu perioada de creștere economică accelerată, de până în 2008. Mult mai important, investi­țiile care s-au efectuat în acea perioadă sau care au fost demarate în acea perioadă au fost realizate la un cost mai ridicat comparativ cu perioada actuală, compararea unor potențiale rezultate între cele două situații nefiind astfel posibilă. Comer­țul modern ia locul celui tradi­țional sau cele două modele devin complementare peste tot în lume sau în România și acest fapt se poate vedea și în statisticile oficiale dar și în strategia diferitelor mari lanțuri comerciale sau dezvoltatori imobiliari. Arădenii sunt persoane care pun preț pe o ofertă comercială de calitate, la un preț corect, și noi asta facem, fie că vorbim de magazine sau evenimente: să ne adresăm cât mai bine nevoilor locuitorilor din Arad și din regiune. Rezultatele Galleria Arad s-au îmbunătățit anual iar investițiile făcute în 2014, împreună cu toate acțiunile noastre (evenimente, concerte, expoziții, campanii promoționale etc), desfășurate cel puțin pe parcursul anului trecut, arată că sintagma „centru comercial care trebuie să fie o parte activă a comunității” nu este doar o formulă de marketing ci ceva în care credem cu tărie și care se reflectă atât în rezultatele centrului comercial cât și într-o ofertă comercială cât mai bună adresată arădenilor.
– Serviciile de pașapoarte și permise auto ar putea să plece. Și revin, din nou, la zvonuri, singurele care vorbesc sub protecția anonimatului de faptul că mutarea acestora este o chestiune de zile. Este încă o palmă dată strategiei pe care ați abordat-o de la început? Este și politicul unul din factorii pe care compania i-a luat greșit în calcul?
– Închiderea unor magazine sau spații de servicii ține uneori exclusiv de deciziile la nivel național al respectivelor entități. În cazul de față, serviciile de pașapoarte și permise auto au în continuare un contract în derulare cu Galleria Arad și orice decizie ulterioară ține de strategia Municipalității și de bugetul local sau deciziile luate la nivel național privind bugetele locale. Politicul nu reprezintă un factor care să fie luat în calcul în momentul demarării unei investiții iar orice decizie pe care Municipalitatea ar putea să o ia nu va reprezenta un semnal negativ privind relația noastră cu autoritățile din Arad, relație care este foarte bună, ci va fi doar o decizie în concorcondanță cu strategia de costuri a autorităților și cu deciziile luate la nivel național.

Portofoliu de proiecte de peste un miliard de euro
GTC România a fost înființată în 1999 și face parte din GTC Group, companie cu o experiență de peste 18 ani în dezvoltarea de proiecte imobiliare în zece țări din Europa Centrala și de Est: Polonia, România, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, Slovacia, Republica Cehă, Rusia și Ucraina. GTC România este unul din cei mai mari dezvoltatori imobiliari de pe plan local, având un portofoliu format din proiectul de birouri City Gate din București, două ansambluri rezidențiale (FeliCity și Rose Garden, ambele în București) și trei centre comerciale sub brandul Galleria – în Arad, Buzău și Piatra Neamț. Compania este unul din pionierii pieței imobiliare locale, dezvoltând şi vânzând clădirile de birouri America House și Europe House din centrul Bucureștiului. GTC Group a fost înființată în 1994 în Polonia și este o companie publică, listată la bursa din Varșovia. GTC Group are un portofoliu de proiecte finalizate evaluat la peste un miliard de euro.

Recomandările redacției