Nicolae Ioțcu a fost trimis din nou în judecată pentru trafic de influență

0
40

Fostul președinte CJA, Nicolae Ioțcu, este trimis din nou în judecată pentru trafic de influență, după ce a pretins și primit 35.000 de lei pentru realizarea unei campanii de imagine.  Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:  Ioțcu Petru Nicolae, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, la data faptei președinte al Consiliului Județean Arad, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată, F.I.T., la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată; A.I.M., la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada mai-iunie 2015, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae, în calitate de președinte al Consiliului Județean (C.J.) Arad, printr-un intermediar, a pretins și primit de la cei doi oameni de afaceri suma totală de 35.000 lei (25.000 lei de la F.I.T.  și 10.000 lei de la A.I.M.), bani ce urmau a fi folosiți pentru realizarea unei campanii de imagine a președintelui C.J.

Sumele respective au fost pretinse și primite de inculpatul Ioțcu Petru Nicolae pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor din subordine, în legătură cu derularea în bune condiții a contractelor încheiate de Consiliul Județean Arad cu societățile reprezentate de inculpații F.I.T. și A.I.M. (recepția și plata la termen a lucrărilor executate, asigurarea în bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean Arad a sumelor necesare plății lucrărilor contractate/executate precum și facilitarea atribuirii altor contracte de achiziții publice).

În cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 35.000 de lei, existentă într-un cont bancar ce aparține inculpatului Ioțcu Petru Nicolae„, se arată într-un comunicat al DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. Amintim că, anterior, Ioțcu Petru Nicolae a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unei infracțiuni similare, fiind condamnat definitiv la pedeapsa închisorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.