luminaLumina Sfântă de la mormântul din Ierusalim al Mântuitorului a ajuns, sâmbătă seara, la Aeroportul din Arad, unde a fost împărțită preoților din județ, pentru a o duce în bisericile în care slujesc, care au împărţit-o credincioşilor la slujba de Înviere.
Este al patrulea an consecutiv când, la Arad, ajunge Lumina Sfântă de la mormântul Mântuitorului din Ierusalim.
Sfânta Lumină a ajuns la Arad cu o întârziere de aproximativ trei ore față de programul stabilit, deoarece delegația care a fost la Ierusalim s-a întors în țară mai târziu decât era prevăzut, adică în jurul orei 20.30.
În aceste condiții, și delegația arădeană, formată din Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, și Teodor Faur, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului, a ajuns la Aeroportul din Arad, la ora 23.30.
La sosirea pe Aeroportul Arad, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a spus că este o bucurie că s-a reuşit aducerea luminii sfinte pentru credincioşii arădeni. „Astăzi, cu bucurie, am reu­­şit, din nou, pentru al patrulea an, să aducem lumina sfântă în judeţul Arad“, a spus Nicolae Ioțcu.
La rândul său, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a făcut un apel ca toţi creştinii să se roage pentru pacea mondială în noaptea sfântă a Învierii. „Este importantă pentru credincioşii ortodocşi această lumină. Ne bucurăm că an de an, acest spirit se menţine şi sperăm ca ceea ce se întâmplă în acest moment să dea o energie pozitivă oamenilor, o libertate, şi o bunăvoinţă faţă de oameni. Sperăm ca aceste sărbători să ne aducă linişte în suflet iar pentru România o pace statornică. În apropierea României, sunt momente dificile, de aceea, poate, în această seară rugămintea din rugăciunile noastre ar trebui să fie pentru pacea mondială şi pentru toţi oamenii din jurul Europei de Est”, a spus primarul Falcă.
Cei care au adus Sfânta lumină la Arad au fost întâmpinați la Aeroport de IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, dar și de oficialități locale și județene, printre care deputata Claudia Boghi­ce­vici şi senatorul Constantin Traian Igaş.
În momentul în care IPS Timotei Seviciu a dus lumina sfântă în sala de aşteptare a Aeroportului, preoţii prezenți au intonat „Lumină lină”, care se cântă, de obicei, la slujba Vecerniei, când se aprind lumânările în lăcaşele de cult.
IPS Timotei a spus că în cazul în care lumina nu ajungea la Arad, cre­dincioşii care au participat la slujba de Înviere de la Catedrala arhiepiscopală ar fi putut să primească lumina sfântă de la Ierusalim de anul trecut, care s-a păstrat, aprinsă, în locaşul de cult. „Această lumină a Învierii are o însuşire deosebită, şi noi ca şi ortodocşi, avem această mărturisire pentru că numai la patriarhul ortodox al Ierusalimului se întâmplă la sfântul mormânt să vină la o oră neprevăzută, în în­căperea sfântului mormânt. Chiar dacă se întâmpla să întârzâie noi aveam bucuria să avem lumina la sfântul altar. Noi o menţinem, per­manent, în Catedrala arhiepiscopală, şi cea de anul trecut a luminat până acum. Este îndes­tulător pentru credinţa noastră şi pentru luminarea sufletelor noastre să avem şi noi lumina învierii pentru credincioşii noştri“, a spus IPS Timotei.
De la Aeroport, preoţii au plecat spre parohiile lor, iar la miezul nopţii, la slujba de Înviere, au împărțit Sfânta Lumină tuturor credincioşilor.
Lumina Sfântă a Învierii, consi­derată un miracol al Ortodoxiei, s-a aprins sâmbătă, la ora 14.18, la Ieru­salim deasupra Sfântului Mormânt, conform unui ritual străvechi.

Recomandările redacției