OLYMPUS DIGITAL CAMERAConducerea Consiliului Judeţean acuză Guvernul că nu susţine investiţiile, indiferent de ce culoare politică ar fi administraţiile locale. Potrivit reprezentanţilor CJA, cinci comune conduse de primari PSD s-au ales cu refuz din partea Guvernului, la solicitările de acordare de fonduri. Cât priveşte drumul Arad – Şiria, conducerea administraţiei judeţene susţine că acesta este în aceeaşi încurcătură juridică ca şi până acum.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu acuză faptul că Guvernul Ponta nu are un program de investiţii pentru acest an. „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice refuză rând pe rând toate investiţiile solicitate de administraţiile locale. Şi nu e vorba de o decizie politică, ci una de ordin financiar, deoarece recent au fost refuzate cinci comune, fiecare având primar PSD, adică tocmai primari care l-au sprijinit pe Victor Ponta”, susţine Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
Cele cinci comune sunt Ghioroc, Fântânele, Bârzava, Dieci şi Săvârşin, iar solicitările de acordare de fonduri au fost pentru modernizări de străzi şi drumuri, atât în centrele de comună, cât şi în sate aparţinătoare acestora. Preşedintele Consiliului Ju­dețean Arad, Nicolae Ioţcu spune că în condiţiile în care termenele de amânare a lucrărilor sunt condiţio­nate de alocările bugetare nu se vor mai face investiţii.
„Aceste exemple de comune nu sunt singulare. Peste tot în ţară se taie din investiţii, se refuză investiţii noi, chiar şi acolo unde administraţia locală este condusă de primari de aceeaşi culoare politică cu actualul guvern. Aproape în­totdeauna există aceeaşi motiva­ţie: «…vă informăm că obiectivele de investiţii propuse spre avizare în CTE-MDRAP (n.r. Consiliul Teh­nico-Economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) nu se pot finanţa în anul 2013, în consecinţă acestea pot fi incluse în Program pentru finan­ţare în anii următori». Adică, poate la anul, pentru că şi această amâ­nare este condiţionată de sumele alocate şi aprobate, cât şi de stra­tegia privind dezvoltarea locală şi regională. În aceste condiţii, impuse de Guvernul Ponta, investi­ţiile vor lipsi cu desăvârşire”, de­clară Nicolae Ioţcu.
Drumul Arad – Seleuş, în aceeaşi încurcătură
Situaţia drumului Arad – Şiria – Seleuş este aceeaşi de acum câteva luni – încurcată din punct de vedere juridic. Consiliul Judeţean Arad a primit, luna trecută, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o adresă prin care s-a comunicat faptul că predarea drumului Arad-Şiria către administraţia judeţeană nu este posibilă. Lipsa protocolului de predare a drumului către Consiliului Judeţean a fost determinată de imposibilitatea de reziliere a contractului cu constructorul căreia i-au fost atribuite lucrările, pe fostul Program Naţional de Dezvoltarea Infrastructurii. Potrivit reprezentanţilor CJA, Guvernul a comunicat autorită­ţilor arădene că situaţia juridică a drumului DJ 709 Arad-Seleuş se va rezolva în cel mai scurt timp posibil. Cu toate acestea însă, şansele ca acesta să intre anul acesta în reabi­litare sunt extreme de mici.
Trebuie totuşi spus că, în ciuda situaţiei juridice complicate care nu permite începerea investiţiilor, la ultima rectificare de buget, admi­nistraţia judeţeană a cuprins bani pentru lucrări. „Partea de venituri a bugetului local se va majora cu suma de 3.500 mii lei, (…) în baza contractului de finanţare pentru Programul naţional de dezvoltare locală, subprogramul „Infrastructura la nivel ju­deţean”, (…) încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Unitatea Adminis­trativ Teritorială Judeţul Arad, în­- registrat cu nr. 8113 din 13 iunie 2013. Această sumă este acordată din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare Drum Judetean DJ 709 Arad-Seleus”, s-a arătat în referatul proiectului de rectificare de buget, aprobat de Consiliul Judeţean Arad la finalul lunii trecute.

Recomandările redacției