Ninsorile și temperaturile scăzute vor fi urmate, săptămâna viitoare, de ploi

0
453

Zăpada a pus stăpânire, de o bună bucată de vreme, pe Arad. Ninsorile care au căzut recent au lăsat în urmă un strat de zăpadă destul de consistent, potrivit meteoromania.ro. Astfel, la nivelul județului, în zona Vărădia de Mureș și în apropiere de Gurahonț, stratul de zăpadă este cuprins între zece și 25 de centimetri, iar în restul județului între trei și opt centimetri. Sâmbătă sunt anunțate din nou ninsori, iar luni, temperaturile vor mai crește și există șanse de ploaie. Dar haideți să vedem ce spun meteorologii. Potrivit www.wetter.de, un site consultat inclusiv de angajații de la drumurile naționale, astăzi, temperaturile vor fi cuprinse între -4 și – 8 grade, iar sâmbătă, între -1 și -8 grade. Tot sâmbătă sunt așteptate căderi de zăpadă, în timp ce duminică temperaturile vor urca puțin, fiind cuprinse între -2 grade și 1 grad. Luni, vom avea temperaturi cuprinse între 0 și 3 grade și mari șanse de ploaie, pentru ca marți, vremea să înceapă din nou să se răcească, temperaturile coborând până la – 4 grade. Un alt site de specialitate, accuweather.ro, anunță că și astăzi va ninge.

Avertizare meteo și cod galben

Mai trebuie spus că la nivel național este în vigoare o avertizare meteo, valabilă de ieri de la ora 16, până astăzi la ora 12. Fenomenele vizate sunt ninsori și un strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte și polei. „Aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea și în extremitatea de est a Munteniei vor fi precipitații mixte favorizând pe spații mici formarea poleiului. Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului și în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica și în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum și în Dobrogea”, susțin meteorologii. Ieri, la ora 22 a intrat în vigoare și un cod galben de viscol, fiind afectate județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.