Urmează majorări salariale pentru o serie de categorii de personal. Sunt vizate anumite posturi din Inspectoratul Școlar, Ambulanță, mediul academic, unități sanitare, CJRAE sau pentru personalul de specialitate criminalistică.

Ordonanţa prevede modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la introducerea acordării, începând cu luna mai 2018, a indemnizaţiei de hrană pentru personalul din universităţile de stat, dar şi scoaterea gărzilor din limitarea sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare.

Ordonanța mai prevede şi introducerea posibilităţii pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene de ambulanţă de a beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în regulamentul aprobat.

Creșteri de până la 25%

Personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar beneficiază de majorarea salarială cu 20% acordată personalului didactic.

Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%.

De asemenea, personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, precum şi din Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională, beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.

Pentru personalul didactic de predare din învăţământ, precum şi pentru personalul didactic de conducere se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază. De asemenea, cadrele didactice care ocupă funcţiile de şef secţie, şef laborator sau şef serviciu medical desfăşoară activitate integrată, prin cumul de funcţii, în baza unui contract de administrare cu o durată de 7 ore zilnic şi beneficiază de drepturile salariale aferente contractului de administrare.

Personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale corespunzătoare, beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru unităţi clinice stabilit de lege pentru anul 2022.

În situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradaţie.

Au fost prevăzute, de asemenea, majorări ale salariilor pentru personalul de specialitate criminalistică. Astfel, pe perioada în care desfăşoară activitate de expertiză criminalistică, persoanele care ocupă funcţii de conducere beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%, iar persoanele care ocupă funcţii de execuţie beneficiază de majorarea salariului de bază cu 5%. Majorarea salarială se suportă din venituri proprii.

Recomandările redacției