drumNoi lucrări de reabilitare se vor executa pe drumul judeţean Grăniceri – Sânmartin, în decursul acestei luni. În primăvară, Consiliul Judeţean a scos la licitaţie un nou contract de modernizare a acestui tronson, constructorul fiind ales chiar săptămâna trecută.

Noile lucrări de reabilitare a drumului dintre Gărniceri şi Sânmartin vor fi efectuate la aproape trei ani de la semnarea contractului de execuţie a primelor lucrări, în cadrul proiectului transforntalier de modernizare a drumului Elek – Grăniceri. Acesta din urmă precum şi reabilitarea  Dombegyhaz – Variaşu Mic au fost două proiecte derulate de Consiliul Judeţean, în colaborare cu Nemzeti Infrastruktura Fejleszto Zrt din Ungaria şi finanţate din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. În parteneriat cu administraţia maghiară, în cadrul proiectului comun  s-a reabilitat un tronson de 15,7 kilometri, între localităţile Sânmartin – Grăniceri – frontieră RO/HU – Elek. Pe partea Aradului au fost modernizaţi 12 kilometri, însă cu toate acestea, autorităţile au contractat acum, noi lucrări de modernizare pe acest drum.

Lucrările noi costă administraţia aproape 2,8 milioane de lei, iar la licitaţie s-au prezentat opt firme.Termenul limită pentru executia acestora este data de 30 iunie 2014  – termen care reprezintă sfârşitul perioadei de implementare a contractului de finanţare.

Modernizarea acestui drum a început însă acum 10 ani, cu reabilitarea unui tronson de drum de 2,78 kilometri, între Grăniceri şi graniţa de stat, finanţat în cadrul programului PHARE CBC RO – HU 2004. De menţionat că, până la finalul acestui an, Aradul ar urma să aibă cinci noi puncte de fronitieră cu Ungaria. Este vorba de: Grăniceri-Elek, Variaşu Mic – Dombegzhaz-Kisvarjas, Zerind-Demesmajor, Nădlac-Csanadpalota şi Pecica-Battonya.

Recomandările redacției