Executivul a aprobat un nou set de măsuri de relaxare fiscală, începând din 2016 și nu din 2017, așa cum sunt acestea prevăzute în noul Cod Fiscal. TVA la apă scade la 9 %, conform Mediafx, impozitul pe dividende scade la 5%, iar micii patroni vor plăti impozite pe venit în funcție de numărul de angajați.

Statul va încasa cu aproximativ două miliarde de lei mai puţin în urma noilor reduceri de taxe. Cel mai mare gol îl va produce scăderea impozitului pe dividende, de la 16% la 5%, cu circa 1,5 miliarde de lei. Deşi taie din taxe, premierul Victor Ponta face însă alte calcule.

„Eu cred că anul viitor vom încasa mai mult la buget cu 5% decât încasam cu 16%. 16% din nimic e mai puțin decât 5% din ceva”, a spus premierul.

„Această măsură de reducere a impozitului pe dividende urmăreşte obţinerea de efecte economice pozitive prin creşterea volumului de investiţii şi favorizarea dezvoltării societăţilor de tip holding, încurajarea păstrării în ţară a capitalului românesc, dinamizarea procesului de repatriere a capitalului românesc”, a spus și Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Practic, prin aprobarea noilor măsuri de relaxare fiscală, Guvernul reface prima variantă a Codului Fiscal prin ordonanţă de urgenţă. Din acest document mai lipsesc doar eliminarea taxei pe stâlp şi reducerea accizelor la carburanţi, care vor intra în vigoare în 2017. Deşi au adoptat o listă întreagă de tăieri de dări, autorităţile nu au venit cu nicio soluţie de compensare a încasărilor mai mici.

„Suntem în favoarea tuturor acestor măsuri, dacă sunt luate la momentul oportun şi cu măsurile compensatorii potrivite”, a spus Angela Filote, reprezentantul Comisiei Europene în România.

La fiecare reducere de taxe anunţată în acest an, Guvernul a indicat excedentul bugetar pentru acoperirea golului lăsat de aceste măsuri. Însă datele publicate de Ministerul de Finanţe ascund o măsură păguboasă pentru economie: reducerea investiţiilor publice.

Recomandările redacției