Abia s-a stins scandalul declanşat de interceptarea telefonică a convorbirilor ziariştilor de la agenţia Associated Press (AP) şi Casa Albă a trebuit să treacă în defensivă în faţa dezvăluirii altuia: supravegherea electronică a unui jurnalist de la Fox News, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama a refuzat să se pronunţe despre ‘ancheta în curs’. ‘Împărtăşesc întru totul- şi cred că este cazul celei mai mari părţi a americanilor – convingerile preşedintelui potrivit cărora trebuie să avem o presă capabilă să efectueze jurnalism de investigaţie şi că trebuie să apărăm primul amendament’ al Constituţiei, care stipulează libertatea de expresie, a dat asigurări Jay Carney la întâlnirea cotidiană cu presa.

‘Cred, de asemenea, că este cu adevărat important – şi cred că membrii celor două partide (democrat şi republican) au spus-o deja – să facem astfel ca scurgerile de informaţii să nu fie tolerate pentru că ele pot pune în pericol vieţi şi ameninţa securitatea noastră naţională’, a adăugat Carney, insistând asupra faptului că nu se poate pronunţa asupra unui ‘caz specific’.

În ediţia sa duminicală, Washington Post a afirmat – bazându-se pe documente – că un corespondent al canalului de televiziune Fox News, James Rosen, fusese vizat în 2010 de o anchetă referitoare la scurgeri de informaţii despre Coreea de Nord, în care era implicat un responsabil de la Departamentul de Stat.

Cotidianul a afirmat că parchetul federal a utilizat informaţiile cardului magnetic de acces al lui Rosen la Departamentul de Stat, a obţinut înregistrări ale convorbirilor sale telefonice pentru a izola originea scurgerilor şi chiar a obţinut un mandat pentru a-i accesa e-mail-ul privat.

Dezvăluirea acestui caz are loc la o săptămână după ce AP anunţase că înregistrările convorbirilor de pe 20 dintre liniile sale telefonice, la Washington şi New York, utilizate de o sută de jurnalişti în două luni, fuseseră confiscate la cererea parchetului federal.

Pentru a calma controversa, care se adaugă la cazul Benghazi şi la scandalul fiscului, Casa Albă a anunţat reluarea în Congres a unei legi pentru protecţia jurnaliştilor, care fusese criticată în trecut de apărătorii libertăţii presei pentru combaterea fără limite a scurgerilor de informaţii confidenţiale.

 

Recomandările redacției