Guvernul din Noua Zeelandă a anunţat, marţi, că va organiza un referendum privind legalizarea consumului de canabis în scop recreativ în 2020, în acelaşi timp cu alegerile legislative, potrivit Associated Press, știrea fiind preluată de Mediafax.

Potrivit Mediafax, organizarea acestui referendum face parte dintre condiţiile puse de Partidul Verzilor în momentul negocierii participării sale în guvernul premierului Jacinda Ardern, după alegerile din 2017.

Ministrul Justiţiei, Andrew Little, a declarat că rezultatul referendumului ar fi irevocabil.

Guvernul lui Ardern a iniţiat deja demersurile pentru legalizarea canabisului în scop terapeutic. Un proiect de lege în acest sens este în curs de analizare în parlament.

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în 2017, 65% dintre neozeelandezi sunt pentru legalizarea canabisului în scop recreativ.

Recomandările redacției