Chiar dacă nu a înscris, Alexandru Ioniță a contribuit cu trei assist-uri la victoria clară,
6-0, cu Daco-Getica, echipă care nu a pus vreo problemă UTA-ei în cadrul etapei a IX-a a Ligii a II-a. „Avem multe de spus în continuare, această victorie a fost meritată pe deplin, nu cred că cei de la Daco-Getica au avut vreo fază notabilă. Important e că am câștigat, demonstrăm de la meci la meci că devenim o echipă și mai puternică, și că merităm să fim acolo în față”, spune „nouarul” arădenilor.
Toți cei trei atacanți ai arădenilor au jucat din primul minut contra trupei lui Baciu, iar sa­tisfacțiile au fost maxime. Valentin Buhăcianu a devenit golghterul ligii secunde după ce a înscris de patru ori în poarta lui Began, în timp ce Cipri Rus a atins și el cota 7 reușite. De data aceasta Ioniță a rămas la serviciu cu pase de efect pentru colegii săi. „Eu îmi fac treaba cât pot. Nu e important cine dă gol, important e ca echipa să câștige, în modul în care a făcut-o astăzi. Nu contează sistemul sau cine joacă, pentru că noi suntem de valori egale și nimeni nu are postul de titular asigurat. Ca să prinzi primul «11» trebuie să demonstrezi și cred că fiecare își dorește acest lucru. E bine că Vali și Cipri înscriu mult, avem nevoie de toată lumea ca să promovăm, dacă ne dorim cu adevărat asta”, mai afirmă fostul „vârf” al lui FC Koln, care are a strâns cinci goluri stagionale pentru „roș-albi”, trei în campionat și două în Cupa României.
Până la următorul duel pe puncte vor mai trece 18 zile, dar utiștii susțin că rămân concentrați. Iar reîntâlnirea lui Ioniță cu Rapidul, echipa la care a explodat în fotbalul românesc, se amână. „Vom gestiona perioada de pauză cu seriozitate și cu antrenamente zilnice pentru a aborda următorul meci la fel ca și cele de până acum. Chiar nu m-am gândit la meciul cu Rapidul, fiindcă aveam de trecut de meciul cu Daco-Getica. Acum că s-a amânat nu e nicio problemă, o să jucăm după programul refăcut de Federație și, probabil, vom avea destule partide înainte de Rapid. Avem un lot foarte bun, nu va conta că jucăm mai multe meciuri într-o perioadă scurtă. Indiferent cine joacă își va face treaba 100%.”
Juniorul de 24 de karate al arădenilor nu
s-a deblocat nici ieri, ratând câteva ocazii din situații bune, dar Alex Ioniță își reafirmă încrederea în el: „David Miculescu a făcut un meci foarte bun, are toată susținerea noastră în continuare. Când va începe să dea goluri toată lumea va vorbi altfel despre el. Nici în momentul de față nimeni nu ar trebui să vorbească urât despre David, fiindcă se pune în slujba echipei și dă totul pe teren”.
Despre randamentul penultimului transfer al verii la UTA a vorbit după meci și Laszlo Balint. „Chiar dacă nu a marcat, Alex Ioniță și-a făcut simțită prezența prin pasele de calitate pe care le-a dat pentru colegii care au înscris și nu numai. Nu se spune niciunde că toți atacanții trebuie să dea goluri pentru a considera prestația lor foarte bună”, a punctat antrenorul „roș-albilor”.
Ioniță a semnat cu UTA pe 21 august, după ce arădenii s-au despărțit amiabil de israelianul Amir Khalaila, care nu a acceptat statutul de rezervă la gruparea de pe Mureș.

Recomandările redacției