• Submăsura sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”are cei mai mulți bani: 270 milioane euro, împărțiți pe sectoarele: vegetal 140 milioane euro, zoo­tehnic 80 milioane euro, zona montană are 40 milioane euro, ferma de familie are o alocare de 10 milioane euro. * Beneficiari eligibili: persoane fizice          autorizate, întreprinderi indivi­duale/familiale, societăți comerciale/agricole, cooperative agri­cole și grupuri de producători, institute de cercetare. * Investiții eligibile în cadrul sM 4.1 pot fi: construcția, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor din cadrul fermei; amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, precum și alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanț alimentar integrat.
• Submăsura s 6.1 „Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri”, are o alocare bugetară anuală de 161 milioane euro, cu 33 milioane euro pentru zona montană. * Intensitatea sprijinului pentru această submăsură este de 100%. * Beneficiari eligibili: persoane fizice înregistrate și autorizate, asociați unici sau majoritari ai unor SRL-uri (cu vârsta maximă de 40 de ani care își iau angajamentul de a deveni fermieri activi). * Investiții eligibile: toate cheltuielile propuse prin Planul de Afaceri, inclusiv capitalul de lucru şi activităţile relevante pentru implementarea în bune condiţii a planului aprobat.
• Submăsura s 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” are 100 milioane euro pentru acest an, din care 21 mi­lioane euro pentru zona mon­tană. Intensitatea sprijinului pentru această submăsură este de 100%. * Beneficiarii eligibli: fermieri care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă, care sunt persoane fizice înregistrate sau autorizate sau au un SRL și care respectă încadrarea în categoria microîntreprinderi sau întreprinderi mici. * Investiții eligibile. Sprijinul va fi utilizat pentru realizarea Planului de Afaceri (PA) şi activitatea economică desfăşurată de beneficiar. Cheltuielile propuse în PA, inclusiv capitalul de lucru şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a planului aprobat pot fi eligibile, indiferent de natura acestora.     (F.B.)

Recomandările redacției