de Teofil Grădinaru

Aud, citesc vizionez tot felul de comentarii despre noile generații. Cele mai multe, deloc măgulitoare. Ca efect, se consideră că noile generații sunt dezamăgitoare, în ceea ce privește marea lor majoritate, iar excep­țiile – „olimpicii”, cum ar veni – oricum vor pleca din țară. Ca și cauze, sunt întrevăzute două, mari și late, creionate superficial: copiii în sine, respectiv sistemul de învățământ. Pentru a nu fi la fel de superficial, voi încerca să aprofundez măcar una dintre aceste două mari cauze și, mai ales, influența societății, care a dus la generarea acestor cauze.
Cât privește generațiile, acestea nu sunt mai bune sau mai rele, ci rodul modului în care le creștem. Sunt școli bune și mai puțin bune, dascăli buni și mai puțini buni, părinți exigenți sau mai delăsători. Cu toții fac parte din aceeași comunitate. CopIii sunt reflexia comunității în sine, diferențele fiind făcute de particularitățile fiecăruia, dar și a factorilor de care aminteam: școala, dascălul, părintele.
Ca o mică paranteză, am delimitat școala de dascăl, cântărind calitatea, deoarece un copil poate să aibă dascăli buni, dar școala să fie într-o zonă defavorizată, potențialul copilului fiind mult diminuat de condițiile oferite. Mediul rural, deplasarea anevoioasă la școală, lipsa internetului, implicit limitarea accesului la cunoștințe suplimentare, bibliotecă dotată precar, condiții de confort (încălzire, grup sanitar etc.) – toate acestea pot influența și chiar influențează performan­țele copilului și diminuează implicit și calitatea dascălului oricât de bine pregătit sau de binevoitor ar fi.
În rest, diferențierile se fac în alte părți, la atitudine în special. Iar comunitatea, luată individ cu individ, este direct implicată în dezvoltarea noilor generații. Elevii buni, cu părinți exigenți și dascăli buni, pregătiți în școli moderne și cu dotări așijderea, trebuie încurajați, sprijiniți inclusiv de stat, pentru a deveni elite, chiar direcționați spre domeniul în care excelează, eventual printr-un proiect care să prevadă recompense care să încurajeze meritocrația. În anumite domenii chiar există astfel de proiecte (Academia militară fiind unul din exemple), dar într-un cadru limitat, unde uneori (chiar deseori) meritocrația este înlocuită de un sistem de relații.
Cealaltă categorie, a copiilor mai puțin dotați, care nu produce excelență, trebuie de asemenea protejată. Au deseori expresia „nu le stă gândul la carte”! Dar puțini merg mai departe spre a analiza de ce nu le stă gândul la carte? Iarăși sunt cauze multiple, pornite de la o cauză majoră. Le voi atinge tangențial, din lipsă de spațiu, încercând, totuși, să nu fiu superficial. Cauza majoră a cauzelor multiple este că acești copii văd societatea și trag învățăminte după chipul și asemănarea societății. Văd că meritocrația nu funcționează, ci doar șmecheriile pentru a prinde un post călduț. Văd că a învăța pe rupte nu înseamnă neapărat cheia succesului. Important e să te „învârți”, să ai diplomă, nu neapărat școală. De aceea rolul comunității este foarte important, ca și impactul pe care fiecare dintre noi îl avem asupra lor. Nu e vina lor că nu-s genii, elite, ci a unora dintre noi, care numai exemplu bun nu suntem. Așa că, până nu reușim noi înșine să ne rezolvăm tarele noastre, până când nu aducem un echilibru în societate, să nu ne luăm de noile generații. După ce ne facem noi temele putem să-I criticăm pe cei ce va să vină. Cât despre sistemul de învățământ, acesta necesită o analiză mult mai profundă.

Recomandările redacției