Branko Grahovac, Mădălin Ciucă, Alin Buleică și Sorin Strătilă par să fi terminat defintiv capitolul UTA. Sigur, și la această oră (mai puțin Grahovac care a acceptat între timp rezilierea) ei sunt sub contract cu gruparea fanion a Aradului, dar nu îi vom mai vedea la prima echipă. Nici măcar la antrenamentele acesteia. Toți au fost redirecționați deja spre UTA II, unde – însă – nu au drept de joc, ci doar se antrenează.
Propunerea conducerii clubului, aceea de a le achita celor patru fotbaliști salariile pe lunile septembrie și octombrie, nu a fost acceptată numai de Grahovac și Vlad Țăran, preparatorul fizic prins și el în offside și pus pe liber. Restul au făcut contrapropuneri pe care șefii gru­pării arădene le cântăresc sau nu, dar până la această oră nu au venit cu niciun răspuns clar. Cert este că pentru meciul cu ASA Târgu Mureș, Cristian Todea nu a avut dintr-un foc patru fotbaliști, pe care – însă – i-a dorit și el puși pe linie moartă la ce randament au dat în ultimul timp, dar și după episodul de indisciplină de sâmbătă seara, când nu au respectat ora de stingere (11) cu ocazia zilei de naștere a lui Mădălin Ciucă.
Cert este că Grădinariu și compania au învățat ceva din „speța” Gligor, pierdută cu brio la comisiile federale și odată cu ea și 13.500 de euro ce trebuie să ajungă la fostul căpitan utist și nu au mai apelat la rezilierea unilaterală. Cu cei patru, numărul fotbaliștilor la care conducerea utistă renunță de la începutul stagiunii se ridică la opt. Căucă, Izet, Roman și Grigorie sunt demult istorie, semn că – într-adevăr – transferurile au fost… bine documentate.

Recomandările redacției