Abordez destul de greu subiectele din zona sportivă nu pentru că n-aş înţelege fenomenul, ci pentru că poate, uneori, privesc mai mult cu ochiul suporterului decât cu cel al specialistului anumite aspecte din sport. Dar, alegerile pentru preşedinţia FRF reprezintă nu doar un moment din istoria fotbalului, ci are ramificaţii înspre politic, implicit influenţând şi societatea în sine.
La mai puţin de o zi până la momentul alegerilor, acuzele de o parte şi de alta curg şi, mai ales, ating anumite zone sensibile, cum este cea a politicului sau a serviciilor secrete. Lupescu, unul dintre candidaţii de forţă, este acuzat că are sprijinul zonei politice şi nu doar la vârf, ci şi la nivelul eşaloanelor doi şi trei – fotbalistice şi politice deopotrivă, ştiut fiind faptul că administraţiile locale sunt implicate în sprijinirea cluburilor. Burleanu, cel de-al doilea candidat cu şanse reale de a ajunge preşedinte – fie şi prin prisma faptului că este preşedintele în curs al FRF – este acuzat, uneori mai voalat, alteori chiar pe faţă, că a primit sprijin atât din zona politicului – sub formă de lobby, cât şi din zona serviciilor secrete, dacă nu acum, măcar pentru câştigarea primului său mandat.
Deşi poate nu sunt în asentimentul tuturor, un astfel de sprijin politic (cel al serviciilor nu-l comentez pentru că n-am suficiente argumente) este logic până la un punct. Fiecare candidat şi-a desfăşurat o campanie electorală. Or, într-o campanie electorală trebuie să-ţi convingi „electoratul”. Dacă acest electorat este format din primari care sprijină clubul de fotbal, îl finanţează până la limita legii, nu e normal ca fiecare candidat să aibă o întrevedere cu „finanţatorul”? Sigur, majoritatea primarilor nu apar în acte, dar să fim serioşi, e clar că au o influenţă absolută asupra clubului, indiferent cine ocupă funcţia de preşedinte, director sportiv sau orice altă persoană din organigramă. Acum opt ani, acum patru ani, candidaţii au făcut exact acelaşi lucru. S-au perindat prin judeţe, şi-au prezentat programul, pe ei înşişi dacă n-au avut un program, pe scurt au făcut lobby. Inclusiv în zona politicului, pe la primării, consilii judeţene.
Acum de ce n-ar fi aşa? Doar pentru că a ieşit Dragnea şi a spus – cu aroganţa-i caracteristică – că el îl sprijină, ca suporter, doar ca suporter, pe Ionuţ Lupescu? E clar, că prin această ieşire publică, Dragnea a dat un semnal, mai ales la baronii locali. Dar acest semnal putea să-l dea şi pe alte filiere şi – în măsura în care s-a implicat – sunt convins că l-a şi dat! Şi-atunci?
Problema se poartă atunci când implicarea politicului depăşeşte stadiul declarativ! E la fel de clar că Federaţia Internaţională nu agreează implicarea politicului în fotbal, iar acest fapt ar putea dăuna întregului fotbal românesc, prin nerecunoaşterea alegerilor ca fiind statutare sau chiar prin suspendarea echipelor româneşti din diferite competiţii. Dar acest fapt trebuie probat, nu doar luat ca atare pentru că Liviu Dragnea şi-a dat cu părerea în calitate de microbist.
Mai mult, într-o relaţionare transparentă, trebuie să existe o cooperare între FRF şi politic. Interesul comun se regăseşte în dezvoltarea infrastructurii, în flexibilizarea legislaţiei privind sportul, chiar şi în implicarea administraţiilor locale în dezvoltarea sportului de masă, în special pentru copii, de unde mulţi ar putea face pasul spre sportul de performanţă.
Nu încurajez cumetriile, influenţa „şmecherilor” din politică în fenomenul fotbalistic, dar o coabitare este obligatorie. Nu implicarea în sine, ci cuantumul implicării e important şi, eventual, ar trebui să ne îngrijoreze, atunci când vine vorba de imixtiunea politicului în sport, în general şi în fotbal, în cazul nostru.

Recomandările redacției