Nu s-a asigurat corespunzător și a fost lovit de mașină pe trecerea de pietoni

0
349

Multe accidente se petrec în ultima vreme și în acestea sunt adesea implicați atât pietonii, cât și bicicliștii. De multe ori, cei vinovați sunt șoferii, dar sunt și cazuri în care cei aflați pe bicicletă nu se asigură deloc înainte de a se angaja în traversarea părții carosabile.
Același lucru s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 10:45 cu un bărbat de 48 de ani din orașul Pecica. Acesta s-a angajat în traversarea drumului național DN7, de pe o parte în cealaltă, în zona Lidl, pe trecerea de pietoni. Din nefericire pentru acesta, el a fost lovit de o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Arad și care circula pe DN7 dinspre Nădlac spre Arad.
Bărbatul lovit s-a angajat în traversare pe un triciclu electric, dar fără să se asigure corespunzător înainte, astfel a rezultat rănirea ușoară.
Din fericire pentru ambii, nimeni nu a pățit nimic grav, dar astfel de evenimente ar putea fi evitate dacă cei care se angajează în traversarea părții carosabile s-ar asigura înainte mult mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.