Conform Mediafax, aproape 190.000 de adulţi şi 22.000 de copii din România au probleme de sănătate mintală, ceea ce înseamnă că peste 1% din populaţia ţării se confruntă cu aceste probleme, în timp ce numărul bucureştenilor care suferă de depresie este în continuă creştere, anunţă reprezentanţii Fundaţiei Estuar, relatează Mediafax.

În acest context, pe 2 martie, la Bucureşti a avut loc, o întâlnire între reprezentanţii Fundaţiei Estuar, reprezentanţii Ligii Române de Sănătate Mintală şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi societăţii civile. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre situaţia actuală a românilor cu probleme de sănătate mintală şi despre soluţiile la aceste probleme.

Datele statistice de la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut arată că în România trăiau 212.293 de persoane cu probleme de sănătate mintală, în creştere cu 2,995 de persoane faţă de statisticile oficiale de la sfârşitul lunii septembrie a anului 2014. Conform aceloraşi statistici, în Bucureşti trăiesc în acest moment 61.541 persoane cu dizabilităţi, ceea ce situează Capitala pe primul loc în ţară. Dintre aceştia, 57.095 sunt adulţi, iar restul de 4.446 sunt copii.

Recomandările redacției