Numărul etnicilor maghiari din judeţ a scăzut cu peste 12 mii

0
93

etniciPopulaţia judeţului a scăzut cu zecile de mii, procentul etnicilor este mai mic, iar numărul ateilor a crescut – acestea sunt câteva concluzii din datele de la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor.
După cum s-a anunţat, Aradul are cu 31,2 mii de persoane mai puţin decât în 2002, la penultimul recensământ reali­zat. În 1977 populaţia stabilă a judeţului Aradul a fost de 512.020 de persoane, iar la ultimul recensământ, cel din 2011, populaţia a fost de 430.629. De atunci şi până la recensământul din 2011, popu­laţia judeţului nostru a scăzut cu peste 81 de mii de locuitori. Cel mai probabil, de la recensământul din 2011 şi până în prezent, populaţia a scăzut şi mai mult, întrucât datele privind sporul natural au indicat lună de lună valori negative.
Datele privind procentul etniilor în ju­deţul nostru arată, de asemenea, scă­deri. Aradul are cu în jur de 12,7 mii de etnici maghiari mai puţin decât în anul 2002, atunci numărul acestora fiind de 49.268. În prezent, un procent de 9% din popula­ţie, adică 36,6 mii de persoane sunt etnici maghiari. Şi în ceea ce priveşte procenta­jul cetăţenilor etniei rome s-a înregistrat o scădere. Mai exact, numărul romilor a fost de peste 17,6 mii în 2002, în timp ce în 2011 acesta a fost de peste 16,4 mii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.