A fost odată, ca niciodată…
Aşa încep toate poveştile frumoase. Şi aşa îşi are începutul şi acest obicei al aniversării iubirii ajunse la frumoasa vârsta de 25 de ani. Este un rit străvechi, ce-i are rădăcinile în perioada Imperiului Roman. Totuşi, ceea ce a ajuns să se mai păstreze şi azi din el, mai exact aşa-numita nuntă de argint, se pare că s-a făcut mai cunoscut în perioada medievală, pe teritoriul francez. Pe atunci, bărbaţii înstăriţi îşi cadoriseau consoartele cu o cunună fină din argint, simbol al dragostei trainice. Creştinii obinuieşc ca, la acest prilej, să reconstituie oarecum nunta care le-a unit destinele de la început, respectând, în mare parte, cam aceleaşi tradiţii, cu straie speciale, nai, invitaţi şi toate cele, diferind doar materialul din care sunt confecţionate verighetele.
Dacă-i bal, bal să fie
Deşi toată lumea ştie că, potrivit tradiţiei, celebrarea a 25 de ani de căsnicie e o nuntă în toată regula, legile bisericeşti nu sunt întru totul de acord cu această percepţie. Ştim că la nunta de argint se merge în faţa altarului, cu naşii şi toţi cei dragi. Numai că ceea ce se întâmplă acolo nu este de fapt o nouă nuntă sau cununie religioasă, ci un moment în care soii vin să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru dragostea lor şi pentru trăinicia ei, oferindu-i noi simboluri, din argint de această dată.
Acelaşi lucru se întâmpla şi în cazul nunţii de aur, după 50 de ani, şi de diamant, după 75 de ani de căsnicie. În cadrul acestor slujbe ceremoniale efectuate în Biserică nu se respectă Sfânta taină a Cununiei, soţii nu mai poartă titulatura de miri, cu toate că e de preferat ca naşii să fie aceiaşi, dacă mai sunt în viaţă, nu mai există lumânări speciale.
Cât despre petrecerea de după, aceasta ţine de poftă şi de buzunarul fiecăruia. Dar e de preferat ca, în acest moment al vieţii, când se presupune că am fi mai înţelepţi, să nu irosim banii ci, mai degrabă, să facem un bine, donând o sumă unora aflaţi la nevoie.
Sursa: http://www.unica.ro