O femeie a găsit un dinte cariat într-o pizza comandată acasă, ea reclamând situaţia reprezentanţilor firmei, după ce a făcut câteva fotografii şi le-a postat pe internet, în timp ce conducerea pizzeriei va face o cercetare internă.

Conform relatărilor pe care le-a făcut pe internet, arădeanca a comandat, duminică seară, o pizza acasă, iar când ea şi familia au vrut să mănânce, au constatat că printre ingrediente se află şi un dinte cariat, potrivit Mediafax. Arădeanca a făcut câteva fotografii, pe care le-a postat pe internet, ulterior reclamând situaţia reprezentanţilor pizzeriei, care au decis să-i ofere o pizza gratuită în compensaţie. Reprezentanţii pizzeriei au declarat, corespondentului Mediafax, că au păstrat dintele şi vor face o cercetare internă. „Am fost sunaţi să ni se spună despre faptul că au găsit un dinte în pizza, iar ulterior am trimis altă pizza la adresa respectivă. Am păstrat dintele şi vom face o cercetare să vedem cu exactitate ce s-a întâmplat. Nu pot spune cu siguranţă dacă este vina noastră sau nu. E posibil ca dintele să fi apărut în pizza de la cei care au comandat-o”, a declarat pentru Mediafax, Daniel Şerb, reprezentant al firmei. Clienta nu a depus, deocamdată, o reclamaţie şi la autorităţi.

Recomandările redacției