Dragii moşului, acest articol nu ar fi apărut, dacă pe lumea asta nu ar fi fost adus, acum aproape jumătate de veac, un domn care pe numele lui se cheamă Lucian Valeriu. Şi care Lucian Valeriu, insist pe idee, nu trebuia să se nască în acest oraş de interlopi, ci pe o pajişte cu miei în mările sudului, de la Macea mai încolo. Adică oriunde, dar numai în Arad nu, concluzionăm noi.
Deci… L-o apucat pă nebun dezvăluirile. Şi scrie omul în draci, mai nou, despre nimeni altul decât şogorul nostru, al tuturor, Codruţ Marta. Şi Alexandu. Că îl cheamă şi aşa. Ei bine, în semn de preţuire, noi nu ne vom referi la acest personaj pe numele de fată, Marta cum ar veni, că e prea feminin. Ci îi vom spune simplu, Alex. Sau Împăratul. Vedem noi.
Aşadar şi prin urmare… Valeriu insinueşte în mod vădit intenţionat (bă, jocurile cui le faci?) faptul că Împăratul, pe numele lui de fată Marta, s-ar zebengui nestingherit prin Arad, de parcă ar fi invizibil. Ba chiar mai mult decât atât, omul nostru ar şi participa activ la nunţi, botezuri şi cumetrii. Că cică e mai solicitat decât Tinu Vereşezan. De aici mi-a încolţit în minte un plan diabolic. Dacă e aşa cum zice Valeriu, când o să mă însor, îl chem pe ăsta micu la mine la nuntă, că ca să contribuie şi el. Şi vă rog să împrumutaţi ideea mea şi să o duceţi mai departe. Cum vă însuraţi, cum îl chemaţi. Că vine.
E pur şi mov e
Baiul e că aseară m-a pus dracu să mă îmbăt cu gruparea de la Săvârşin. Aia din care face parte Marta, Blejnar şi Nicu Ieran. Şi nu am băut cu oricine, ci direct cu braţul armat al acestei grupări, omul de fier, pumnul oţelit, mintea ageră şi coordonatorul reţelei: Bebitzu.ro! Iar lângă el era Adi de la Căprioara. Sau Căpruţa. Sau cum mama dracului îi zice cătunului care l-a dăruit umanităţii pe Nicu Ioţcu.
No, şi cum stăteam noi aşa, numărând stelele căzătoare, am realizat că degeaba suntem stâlpi ai comunităţii locale, dacă nu ne ajung banii de ţigări. (Culmea, băutură aveam din plin). Şi din vorbă în vorbă ne luăm la ceartă. Că pe cine să trimitem după ţigări la acea oră târzie din noapte. Îl sun pe Doru Căţel, dar ghinion. Omul era în birt la Melody şi nu se punea la dispoziţia noastră. Şi vine Bebitzu cu ideea salvatoare. „Stai că am eu pe unul care mă mai ajută“. Şi dă un telefon. Nu mai ţin minte ce număr era, dar cred că era cu 250 la final. Şi sună, sună, sună, iar într-un final răspunde beneficiarul abonamentului. Îi ordonă Bebitzu să ne aducă două pachete de ţigări şi se încheie discuţia.
Ei bine, în jumătate de oră, sună cineva la poartă. Când am ieşit să deschid, mi-au picat plombele din proteză. Era Împăratul în carne şi oase. Subalternul lui Bebitzu! Înalt, frumos, îmbrăcat într-o rochie mov.
Aceasta pentru că, dragii mei, de când a fost dat în urmărire generală, omul şi-a făcut o operaţie de schimbare de sex pentru a se camufla mai bine. Aşa că, Valeriule, mai lasă textele alea cu tunelul de la Gai la Săvârşin. Că sunt invenţii pure.
L-am invitat în grădină, pe terasă, să îşi mai ostoiască sufletul de poet. Şi din vorbă în vorbă am aflat adevărul. La câţi oameni trebuie să ăplătească pentru invizibilitate, a ajuns săracul falit. Zeci de mii de euro la procurori şi poliţişti în fiecare lună. Păi bine, mă, că ai făcut bani ca acum să îi pierzi. Păi dacă tot vroiai să pierzi banii, de ce naiba nu te-ai însurat? Că ţi toacă muierea mai abitir decât procuratura!
La final, cu lacrimi în ochi, i-am oferit din sărăcia noastră 50 de lei să aibă omul de un taxi. Şi atunci am realizat adevărul adevărat din spatele aparenţelor. Capul mafiei din Săvârşin nu e Împăratul. Nu e nici Blejnar. E Bebitzu!
Acesta este motivul pentru care, începând de azi, când îl vedeţi pe stradă pe Bebitzu, să îl salutaţi cu salve de tun. Din punct fix şi din mişcare.
Cristian Țițca
