O casă în care se aflau 12 persoane a luat foc în Sânnicolaul Mic. O femeie a ajuns cu arsuri la spital

0
197

O familie a rămas fără locuință după ce un incendiu de proporții a pus stăpânire pe casa acestora. Au intervenit mai multe echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD, și o autospecială al Serviciului de Ambulanță Județean conduse de doi ofițeri și 12 subofițeri. 

În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la întreaga casă. La prima vedere era deja clar că flăcările sunt de asemenea favorizate de o butelie deschisă și de rumegușul pentru încălzire. Exista de asemenea și cu posibilitatea de propagare la alte două locuințe învecinate. 

În casa locuiau 12 persoane, iar din fericire toate au reușit să se autoevacueze, dar trei femei și un copil de un an erau în curtea din spate și au fost scoase de pompieri.
În urma evaluărilor medicale, o femeie de aproximativ 25 de ani a fost preluata de echipajul SAJ cu arsuri pe membrele inferioare și superioare și transportata la Unitatea de Primiri Urgențe. Pentru alte 3 femei au fost acordate îngrijirii medicale în urma unor intoxicații ușoare și atac de panica, dar toate au scăpat cu bine într-un final. 
Incendiul a fost localizat în limitele găsite și stins după aproximativ 3 ore de intervenție.
Cauza probabilă „foc deschis în spatii deschise ca urmare a inițierii aprinderii cu un lichid ușor inflamabil”, anume, oamenii încercau să aprindă focul cu ajutorul combustibilului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.