SAMSUNGSituaţie inedită la Arad, mai exact în localitatea Vladi­mirescu, unde un grup de tineri „cu iniţiativă” s-au gândit că ar putea obţine bani frumoşi dacă ar vinde la fier vechi o conductă de apă. Aşadar, aceştia şi-au început lucrul dis-de-dimineaţă şi cu ajutorul unui excavator au săpat până când au reuşit să scoa­tă din pământ o bucată lungă de opt metri. Mai apoi au tă­iat-o în bucăţi şi au urcat-o într-un microbuz de marfă pentru ca apoi să o vândă la un centru de colectare a fie­rului vechi.
Ghinionul lor a fost că prin zonă au trecut doi angajaţi ai Companiei de Apă care au observat ce se întâmplă şi au cerut ajutorul poliţiştilor. Oamenii legii au ajuns la locul solicitării dar totuşi, o bucată de conductă a ajuns la un centru de fier vechi din zonă, unde urma să fie valorificată.
Poliţiştii au reuşit să îi iden­tifice pe principalii suspecţi şi anume doi bărbaţi şi urmează să le întocmească dosare penale pentru furt calificat.
Conducta din fier, cântărea 2.300 de kilograme şi pe vremuri era folosită pentru alimentarea cu apă a Combinatului Chimic. În momentul în care a fost tăiată nu trecea apă prin ea, astfel că nu au fost înregistrate avarii în sistemul de alimentare al populaţiei.

  • A.Pop spune:

    Foarte bine, furturile trebuie pedepsite. Mai ramane insa intrebarea principala: Pe cei care au furat (pardon – privatizat) restul (adica Combinatul chimic), de ce nu ii ia si pe ei nimeni la intrebari ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției