O femeie din Sântana a fost omorâtă în bătaie de concubinul ei

0
99

crima sintanaCadavrul unei femei din oraşul arădean Sântana a fost descoperit, ieri, la locuinţa acesteia. Conform informaţiilor primite din rândul anchetatorilor, corpul femeii are leziuni multiple, semn că aceasta a fost bătută, iar moartea a survenit în urmă cu câteva zile. Anchetatorii au spus de la început că cel mai probabil este vorba despre o crimă. „Victima a fost găsită în pat. Ea avea mai multe leziuni la nivelul capului. Principalul suspect în acest caz este fostul concubin al femeii, care nu este de găsit. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei”, a declarat imediat după găsirea cadravului, Codrin Gavra, procurorul care se ocupă de acest caz. Femeia avea 42 de ani. Cadavrul ei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei care va stabili exact cauzele decesului. Localnicii din Sântana spun că atât femeia moartă, cât şi concubinul ei, care este cioban consumau des alcool. Ba mai mult, unii declară că femeia ar fi trăit cu mai mulţi bărbaţi. Alţi spun că era o femeie singură semi-paralizată şi că soţul ei a murit. „Era semi-paralizată, dar putea să meargă singură. Eu am mai văzut persoane mai tinere venind la ea, dar nu ştiu cu cine stătea”, spune o altă vecină. Localnicii spun că aceasta a rămas semi-paralizată în urma bătăilor pe care le-a luat în trecut de la concubinii ei. În cursul după amiezii de ieri, ucigaşul femeii a fost prins pe raza judeţului Timiş, la Alioş, în apropierea comunei arădene Zăbrani. „Persoana reţinută prezintă urme de lovituri şi de zgârieturi pe faţă”, a declarat procurorul Codrin Gavra. Potrivit anchetatorilor, ucigaşul şi-ar fi recunoscut fapta. Acesta se numeşte Marin Florescu, are 37 de ani, şi este din Vişeu de Sus, judeţul Maramureş.

(C.U.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.