Din acest an, arădenii vor putea ve­dea spectacole în aer liber. Prima stagiune estivală a Teatrului de Vară se va deschide cu o Gală de operetă ce se va desfăşura duminică, 23 iunie de la orele 20.30. Melomanii se vor bucura cu acest prilej de cele mai frumoase și îndrăgite melodii alese din repertoriul celebrelor operete vieneze și nu numai, în interpretarea sopranei Anna Ryan și a tenorului Stefan Reichmann din Austria, acompaniați de Ansamblul Johann Strauss Modern sub bagheta maestrului Svetoslav Borisov din Austria. „Inițiativa Consiliului Jude­țean Arad și a conducerii Centrului Cultural Județean Arad de a găzdui începând din vara acestui an spectacole în aer liber, oferindu-le un loc sta­bil de desfășurare este mai mult decât binevenită“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Următorul spectacol va avea loc în 26 iunie, de la orele 19.00. Spectacolul va fi o surpriză de neuitat îndeosebi pentru cei mici, pentru că vor avea ocazia să întâlnească presonaje de poveste îndră­gite, precum Mary Poppins, în cadrul unui spectacol muzical pentru copii.

Recomandările redacției