O moarte ce putea fi evitată

Cei care l-au cunoscut pe Abel Apostol (dar şi cei care nu l-au cunoscut) sunt, cu siguranţă, stupefiaţi de cele întâmplate în Săptămâna Patimilor şi descoperite de oamenii legii în aceste zile. Puţini ştiu însă că în spatele dramei lui Abel, dincolo de crima oribilă comisă cu sânge rece de o bestie cu faţă umană, se ascunde o poveste cu lungi peripeţii, cu multe acte de violenţă, care au beneficiat de toleranţă din partea unor oameni ai legii, o indiferenţă fără de care poate astăzi omul de afaceri ar fi fost în viaţă.
Am avut privilegiul să-l cunosc pe Abel în urmă cu 16-17 ani, pe vremea când baza de pe malul Mureşului se limita la două terenuri de tenis, împrejmuite cu un gard rupt, uitate de lume, şi nişte stâlpi de beton. Abel a fost cel care a crezut că acolo se poate dezvolta ceva frumos. A luat-o de la zero, a muncit zi de zi alături de angajaţi. Toţi cei care au trecut vreodată pe la baza Abel, aşa cum e cunoscută în oraş, ştiu că omul de afaceri nu se dădea în lături de la nimic. Uda şi trasa terenurile de tenis, tundea iarba, servea la cele două-trei măsuţe pe care le avea la început, făcea şi de mâncare dacă era nevoie. Abel a fost omul care a dat totul pentru afacere, până la urmă chiar şi sufletul, la propriu. N-a fost om să intre în bază şi să nu fie respectat, fie că era politician, judecător, procuror, poliţist, om de afaceri sau unul simplu de pe stradă. Erau trataţi cu acelaşi respect şi bun simţ, de un om de mare caracter. Aşa a reuşit Abel, în ani de muncă, să mai facă două terenuri de tenis, unul de fotbal, să ridice o nocturnă, să construiască o piscină, două terase şi un restaurant frumos.
Puţină lume ştie însă, câte a avut omul ăsta de pătimit de pe urma eforturilor sale de a dezvolta baza Abel.

De-a lungul anilor, pe vreme ce se mai construia câte ceva, apăreau tot mai mulţi doritori să pună mâna pe acea bază, care este închiriată de la DJTS. Au fost politicieni importanţi, cei mai importanţi şi mai înfometaţi, care au vrut să-l deposedeze pe Abel de terenuri. Au fost oameni de afa­ceri, persoane din justiţie sau poliţie, avocaţi şi mulţi alţii care au pus ochii pe acel loc şi ar fi dorit să devină proprietari. Dar Abel a rezistat presiunilor.
Până la un moment dat, când a făcut imensa eroare de a se asocia cu familia Buleu. La început lucrurile mergeau bine, iar Abel chiar era încântat că a găsit un asociat harnic, împreună cu care a lucrat zi şi noapte, cu mâinile goale chiar, la ridicarea restaurantului Riviera. Ulterior, însă, mirosul banilor parcă i-a luat minţile asociatului, iar lucrurile au degenerat. Au început presiunile asupra lui Abel, pentru ca acesta să iasă din afacere. Asociatul său şi-a adus angajaţi din Moldova, rude şi prieteni, care încet au transformat baza într-un câmp de luptă. Cei mai mulţi clienţi din ultimii 16 ani, prieteni buni ai lui Abel, au refuzat să mai calce prin zonă, indignaţi de agresivitatea asociatului Adrian Buleu, care astăzi este suspectat că şi-ar fi ucis partenerul de afaceri.
Doar apropiaţii ştiu că Abel a fost bătut în repetate rânduri de asociat sau de rudele acestuia din Moldova. Că membrii ai familiei Apostol au fost agresaţi şi au ajuns în spital, unul dintre aceştia cu timpanul spart. Nu mai departe de acum un an, un prieten al lui Abel, în timp ce stătea cu acesta la masă, a fost la un pas să fie lovit cu toporul în cap de către unul dintre moldoveni, fiindcă şi-a permis să aibă un schimb de replici cu Adrian Buleu. Oamenii s-au dus la poliţie, au făcut plângeri penale, dar nu s-a întâmplat nimic, deşi prietenul lui Abel ar fi putut fi şi el mort astăzi, dacă nu avea o clipă de noroc, în care a observat agresorul. De-a lungul timpului, Abel a făcut şi el plângeri la poliţie, încercând să se apere de agresiunile asociatului şi ru­delor acestuia. Nu s-a întâmplat nimic, pentru că oamenii din poliţie care ar fi trebuit să se ocupe de aceste cazuri veneau şi mâncau şi chefuiau la bază. Pe cheltuiala asociatului, cum spunea chiar Abel, care într-o zi mi i-a arătat la o masă pe „tovarăşii“ lui Buleu de la poliţie, ziua în amiaza-mare, chefuind fără cea mai mică urmă de regret faţă de patimile lui Abel Apostol. Pentru o farfurie de ciorbă şi o bucată de ceafă la grătar, integritatea fizică a acestui om a fost aruncată la gunoi de cei care ar trebui să ne apere de indivizi de genul lui Adrian Buleu. Abel a încercat să apeleze şi la şefii acestor poliţişti, cărora le-a adus la cunoştinţă lipsa de reacţie a subalternilor. Totul a fost în zadar. Nu s-a întâmplat nimic. Aşa că Abel, într-un final, şi-a retras plângerile, „ca să nu am probleme şi mai mari“, aşa cum i s-a sugerat.
Iată că până la urmă, inevitabilul s-a produs, iar o viaţă de om a fost curmată sub ochii impasibili ai oamenilor legii, preocupaţi mai mult de burţile lor, decât de soarta lui Abel. Oameni care probabil n-ar fi făcut nici în aceste zile nimic, dacă n-ar fi fost imensa presiune a familiei, presiunea presei, dacă n-ar fi fost implicarea directă a prefectului, dar şi ai unor oameni importanţi din Arad, care au cerut ca poliţia noastră nepăsătoare să-şi facă datoria. Pentru că poliţia, în primele zile, s-a făcut că plouă. Ca nişte „profesionişti“ adevăraţi, nu s-au sinchisit măcar să facă legătura între dispariţia lui Abel şi faptul că asociatul lui a sunat la 112 să anunţe că i-a luat foc maşina în pădure la Vladimirescu (maşină care ulterior a fost tăiată la fier vechi, până organele s-au trezit că trebuie să-şi facă datoria). Aşa cum n-au făcut nimic nici când prietenul lui Abel a fost la un pas să fie omorât cu toporul, nici când Abel a ajuns la spital, nici când soţia acestuia a fost agresată. Pentru că dacă ar fi făcut, astăzi existau mari şanse ca Abel să fie în viaţa, iar familia acestuia să nu treacă prin drama pe care o trăieşte în aceste zile.
În urma acestui caz, noul comandantant IPJ Arad, Romulus Opriţa, despre care auzim că ar vrea să facă ordine în instituţie, ar trebui să se apuce de lucru. Să facă o anchetă internă, să vadă ce plângeri au existat şi cum au fost ele tratate de poliţişti, să vadă cine s-a ocupat de aceste cazuri sau mai bine-zis cine nu s-a ocupat. Iar apoi să se ia măsurile care se impun, să se facă curăţenie în IPJ Arad, să se elimine corupţii şi incompetenţii a căror neimplicare au dus la pierderea unei vieţi. Lipsa unor măsuri ferme ar putea aduce noi victime, oameni nevinovaţi ca Abel Apostol, care n-au supărat pe nimeni niciodată, dar care neavând influenţă şi putere au fost ignoraţi de autorităţi.
Dumnezeu să te odihnească, Văruţ!