O nouă metodă de înșelăciune, de data aceasta cu lucrări de construcții, lasă mai mulți arădeni fără bani și cu lucrarea nici măcar începută. Se pare că mai multe firme de construcții încheie contracte de antrepriză, solicită un avans pentru lucrări, după care dispar  din….peisaj.  Potrivit unor informații, reprezentanții firmei au „acționat” și la Arad, existând mai mulți păgubiți în municipiu și județ. „În momentul de față, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara se efectuează cercetări în 9 dosare penale privind posibile infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 244 C. pen., abuz de încredere prev. de art. 238 C. pen. și privind societățile comerciale prev. de art. 272 din Legea 31/1990, vizând un mod de operare similar prin încheierea unor contracte de antrepriză, primirea avansului pentru lucrări și neexecutarea lor. Vă precizăm că în aceste dosare nu există suspect, iar cercetările se efectuează cu privire la presupuse fapte penale”, se arată într-o informare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Recomandările redacției